28 Απριλίου, 2020

Ajutoare din Germania pentru Spitalul „Providența” din Iași

Διαδώστε:

In contextul pandemiei cu noul virus Covid-19, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei și Europei de Nord, în colaborare cu Crucea Roșie Bavareză, a sprijinit în luna aprilie Spitalul „Providența” din Iași cu echipamente de protecție, la care se adaugă o donație în bani, toate în valoare de 20.000 de euro.

În colaborare cu Crucea Roșie Bavareză, Mitropolia noastră a organizat la finele săptămânii trecute un transport umanitar către Spitalul “Providența” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ajutorul a constat în 1.400 de combinezoane, 5.500 de mănuși Nitril, 4.000 de măști sanitare și 1.000 de măști FFP2. La acestea se adaugă o donație în bani, realizată la începutul lunii aprilie, astfel încât donația totală ajunge la valoarea de 20.000 de euro.

Vineri, 24 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a fost prezent la plecarea acestor ajutoare spre România, ocazie pentru care s-a rugat împreună cu prărintele Klaus Klein (preotul ortodox de intervenție al Crucii Roșii Bavareze) pentru cei afectați de boală, dar și pentru medicii, asistenții și toți cei implicați în activitățile de sprijin în această perioadă de criză. A fost prezent și domnul Franz Schedlbauer, primarul localității Bogen de unde a plecat transportul.

Părintele Mitropolit a vizitat sâmbătă, 25 aprilie, și Centrul Comandamentului de criză al Crucii Roșii responsabil pentru Bavaria Inferioară. Aici s-a întâlnit cu domnul Uwe Suchomel, șeful acestui Centru și i-a binecuvântat pe cei care de 6 săptămâni coordonează fără întrerupere activitatea angajaților Crucii Roșii din teritoriu. Înaltpreasfinția Sa a mulțumit din inimă pentru devotamentul acestor oameni și pentru sprijinul substanțial pe care aceștia l-au oferit semenilor noștri, aflați în suferință în țară. (Ieromonah Chiril Socaciu)

doxologia.ro

Διαδώστε: