02 Σεπτεμβρίου, 2022

Arhiepiscopia Râmnicului: Biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn va fi sfințită la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Διαδώστε:

Biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn, din Arhiepiscopia Râmnicului, va fi sfinţită la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, în 8 septembrie.

Slujba de sfinţire va fi oficiată de Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului.

Evenimentul va începe joia viitoare la ora 08:30 cu slujba de sfinţire și va continua cu Sfânta Liturghie.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, toţi credincioşii, bărbaţi şi femei, vor trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă”, se precizează pe site-ul Eparhiei.

Biserica cu hramurile „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea” și „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” a fost construită între anii 2008-2022 din dorința obștii monahale de a proteja biserica monument istoric, ctitoria voievodului Matei Basarab, care a devenit neîncăpătoare.

Mănăstirea este situată în comuna Frâncești, județul Vâlcea, la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Vâlcea și 5 kilometri de orașul Băbeni, Vâlcea.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

basilica.ro 

Διαδώστε: