04 Νοεμβρίου, 2025

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!” a ajuns la ediția a 50-a: Peste 25.000 de litri de sânge colectați în 12 ani

Διαδώστε:

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, împreună cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, s-au deplasat, luni, la Sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române unde a avut loc ediția cu numărul 50 din cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”.

Campania națională „Donează sânge, salvează o viață!”, organizată la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat sub coordonarea arhimandritului Ciprian Grădinaru, responsabil al Grupului de Voluntari de la Paraclisul Catedralei Naționale din București.

Cu ocazia acestei ediții aniversare, 100 de jandarmi din unitățile aflate în Cazarma Băneasa, precum și aproximativ 1.000 de jandarmi din întreaga țară, au participat la acțiunea de donare de sânge.

La eveniment au fost prezenți și voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, care, ca de obicei, s-au implicat atât în donarea de sânge, cât și în organizarea activităților logistice, asigurând apă, ceai, cafea și produse alimentare pentru donatori.

Solidaritatea salvează vieți
Prin participarea lor, ofițerii și subofițerii Jandarmeriei Române au dorit să transmită un mesaj de solidaritate și sprijin față de persoanele aflate în suferință, continuând tradiția colaborării cu Biserica Ortodoxă Română în acțiuni umanitare.

Campania, derulată la nivel național, contribuie constant la salvarea de vieți omenești într-un context în care nevoia de sânge și produse sanguine rămâne ridicată.

De la debutul programului, în 2013, și până în prezent, au fost colectați aproximativ 25.000 de litri de sânge de la peste 42.000 de donatori.

Totodată, prin această inițiativă, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit dotarea centrelor de transfuzii din București, Ploiești, Constanța, Cluj și a Centrului de Transfuzie Sanguină al M.A.P.N., cu echipamente medicale în valoare totală de aproximativ 170.000 de euro.

Foto credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale

basilica.ro

Διαδώστε: