30 Ιουνίου, 2023

Ce icoană de mari dimensiuni va fi montată în august la Catedrala Națională

Διαδώστε:

Echipa de comunicare a Catedralei Naționale a anunțat care este icoana de mari dimensiuni care urmează să fie finalizată în luna august ca parte a picturii interioare în tehnica mozaicului.

„În atelierul de mozaic, prin răbdarea și mâinile atente ale celor ce au ales să zidească, cu fiecare piatră de mozaic, o rugăciune în numele tuturor celor care sprijină, chiar și cu un gând bun, lucrările de zidire ale Catedralei Naționale, sfinții se îmbracă în veșminte alese, aurite și bine înfrumusețate, asemeni unor purtători și slujitori aleși a lui Dumnezeu”, transmite echipa.

„Astfel, printr-o lucrare de comuniune, văzută și nevăzută, reprezentările sfinților sunt pregătite pentru a înveșmânta, la rândul lor pereții, Catedralei Naționale a României. Acest lucru se întâmplă și cu veșmântul Sfinților Martiri Brâncoveni, care a început să prindă din ce în ce mai mult contur.”

Fiind o icoană de mari proporții, ce cuprinde șase portrete și reprezentări în picioare ale sfinților, la realizarea ei se lucrează de aproximativ patru luni, cu intenția ca montarea ei să fie făcută până la sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni, din 16 august.

Icoana Sfinților Brâncoveni va fi montată pe peretele absidei de sud, imediat deasupra stranelor.


Mai multe informații aici.

Donează

Cont pictura în lei: RO91RNCB0075004895030395
Cont pictura în euro: RO64RNCB0075004895030396
Cont pictură în dolari: RO26RNCB0075004895030110

Informații
Tel.: 0799.887.955
Email: ctitor@catedralaneamului.ro

basilica.ro 

 

Διαδώστε: