Cadre didactice universitare, preoți duhovnici și specialiști în sănătate mintală s-au reunit luni la Palatul Patriarhiei din București, pentru Conferința Națională Hristocentric, eveniment care își propune să consolideze cooperarea dintre preoții duhovnici și specialiștii în sănătate mintală.
Rezultatele unui studiu care a implicat sute de preoți și psihologi, psihiatri și psihoterapeuți, prezentate la eveniment, relevă o deschidere spre cooperare mai strânsă din partea ambelor categorii vocaționale.
Evenimentul a debutat cu mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, transmis de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. Patriarhul României prezintă antropologia ortodoxă, așa cum reiese din scrierile Sfinților Părinți explicate în opera Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
Mesajul Patriarhului Daniel
„Această conferință vine să ofere un cadru științific și duhovnicesc pentru o mai bună înțelegere a modului în care preotul duhovnic și specialistul în sănătate mintală pot lucra împreună, cultivând un respect reciproc, privind specificul și competențele fiecăruia, însă având în centru vindecarea persoanei suferinde”, a transmis Părintele Patriarh Daniel.
Patriarhul României a subliniat că „este important ca preoții duhovnici să cunoască elementele esențiale ale sănătății mintale, să poată recunoaște semnele unei suferințe psihice severe și să îndrume credinciosul către specialistul potrivit atunci când este necesar”.
Recomandarea Preafericirii Sale pentru specialiștii în sănătate mintală a fost ca ei să respecte importanța vieții spirituale a pacienților și să aprecieze rolul binefăcător pe care îl poate avea păstorirea duhovnicească în procesul de vindecare.
„Iar preoţilor duhovnici li se recomandă să cunoască mai bine realizările pozitive ale științelor cognitive: psihologia, neuroştiinţele și psihiatria, când acestea sunt practicate cu responsabilitate și devin ajutor efectiv pentru persoana bolnav”, a adăugat Preafericirea Sa.
Relația, fundamentul terapiei sufletului
Al doilea vorbitor în plen a fost Secretarul de stat pentru Culte Ciprian Vasile Olinici, doctor în Teologie, licențiat în Psihologie și absolventul unui master în Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale.
„Psihologia este nativă creștinismului și poate puțini dintre noi știm că tradiția creștină are propria ei psihologie, definită foarte clar, cum spunea și Preasfințitul Părinte Benedict, în teologia Părinților și în experiența Bisericii”, a amintit Ciprian Olinici.
„Pe de altă parte, ca să-l citez doar pe Andrew Newberg, creierul este setat, este inclinat, către cunoaștere și către relație. Iar acestea sunt parte fundamentală din experiența și din predica Bisericii.”
„Faptul că ați personalizat acest proiect, așa cum creștinismul a personalizat Adevărul, arată că cunoașteți ambele forme de exprimare: și teologic și psihologic. Și în psihologie persoana este foarte importantă. Este centrul demersului terapeutic – sau de cercetare în cazul de față”, a adăugat Secretarul de stat cu referire la proiectul Hristocentric.
„În al doilea rând, ați recuperat un element esențial, și anume relația și comunitatea. Credința nu este o formă de cunoaștere a unei ideologii, ci este o relație.”
Secretarul de stat Ciprian Olinici a amintit că, „în ebraică, credința înseamnă loialitate, credincioșie, angajament și relație cu cineva. Atât în psihologie, cât și în teologie, relația este vindecătoare”.
„Iar relația creează comunitate. Comunitatea înseamnă angajament, înseamnă vindecare. Ne rănim în relații, ne vindecăm în relații. Creștem în relații, ne dezvoltăm în relații sau ne putem pierde în relații. De aceea, recuperarea dimensiunii relaționale este esențială în acest dialog”, a mai spus Ciprian Olinici.
Ce este proiectul Hristocentric
În continuare, au vorbit Alexandra Nadane de la Centrele Roua, gazda instituțională a proiectului Hristocentric, și Andreea Simona Cîntărețu, doctor în Psihologie, psihoterapeut și psiholog clinician, managerul proiectului.

„Reprezint astăzi echipa Centrelor Roua, o rețea care, de 8 ani, oferă sprijin profesionist și gratuit pentru femei însărcinate și mame aflate în situații dificile”, a precizat Alexandra Nadane.
„S-au împlinit deja 8 ani de activitate și în misiunea Centrelor Roua este și această direcție, acest deziderat de a stimula, de a încuraja cooperarea între specialiști, pentru a putea oferi servicii de sprijin profesioniste celor care au nevoie.”
„În acești 8 ani de activitate am putut să vedem oameni cu situații extrem de grele de viață, am putut să vedem că există și o rădăcină spirituală a acestor probleme și am putut să vedem cum cooperarea între specialiști și preoții duhovnici ajută aceste persoane să depășească situații foarte dificile, să se echilibreze și să își ducă o viață cât de cât independentă”, a mai spus Alexandra Nadane.
Psih. Dr. Andrea Cîntărețu a prezentat scopul și activitățile proiectului Hristocentric.
„Rolul important al acestui proiect este să fundamenteze științific și să răspundă la două întrebări: Una dintre ele este dacă este nevoie de împreună-lucrare, acum, în România, între specialiștii în sănătate mintală și preoții creștini ortodocși”, a spus managerul proiectului Hristocentric.
Iar cealaltă întrebare este: „Cum putem face posibil această împreună lucrare în beneficiul clienților noștri din spațiul românesc și din diaspora – clienți care au valori creștine și sunt trăitori și practicanți a religiei creștin-ortodoxe”.
Psih. Dr. Andreea Cîntărețu le-a mulțumit tuturor celor aproximativ 500 de membri ai comunității Hristocentric și mai ales celor care s-au implicat în realizarea activităților: interviuri cu duhovnici și specialiști, cursuri duhovnicești destinate specialiștilor în sănătate mintală, întâlniri și conferințe în format fizic și online.
Cercetarea sociologică
Prima parte a Conferinței Naționale Hristocentric s-a încheiat cu prezentarea rezultatelor cercetării sociologice la care au participat sute de specialiști în sănătate mintală și preoți români din țară și diaspora.
Studiul arată că „preoții ortodocși manifestă o preocupare autentică pentru formarea în domeniul sănătății mintale, recunoscând limitele pregătirii lor actuale și exprimând deschidere pentru lucrul cu specialiști”, a spus prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Cercetarea mai arată că aproape o treime dintre participanții la studiu colaborează frecvent și foarte frecvent cu reprezentanții celeilalte vocații care ajută la tămăduirea minții și sufletului. Datele arată „o deschidere declarată pentru nevoia unei realități instituționale, o structură care reprezintă instituțional această colaborare” între duhovnic și psiholog, a subliniat prof. dr. Adrian Opre.
Preoții exprimă o dorință fermă de a dobândi cunoștințe suplimentare în domeniul psihologiei și medicinei, se confirmă această disponibilitate comună de a învăța unii de la ceilalți”, a mai spus decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației din Cluj-Napoca.
Atât duhovnicii, cât și specialiștii în sănătate mintală manifestă, conform cercetării Hristocentric, „un sprijin masiv pentru înființarea unei asociații profesionale” care să consolideze colaborarea dintre cele două categorii.
„Indiferent dacă suntem specialiști în sănătate mintală, psihologi, medici psihiatri, neurologi, sau suntem preoți slujitori la Sfântul Altar sau preoți duhovnici, noi suntem în această ecuație a ajutării celorlalți, terapeuți”, a încheiat prof. univ. dr. Adrian Opre.
„Noi facem terapia minții, terapia sufletului. Și să fim foarte conștienți că adevăratul vindecător, tămăduitor, este Bunul Dumnezeu.”
Alți vorbitori
În prima parte a evenimentului au vorbit și ceilalți membri fondatori ai Proiectului Hristocentric: Protos. Dr. Athanasie Ulea, medic psihiatru și psihoterapeut; Pr. Dr. Răzvan Ionescu, prodecanul Centrului Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale; Diac. Med. Rareș Ionașcu; Dr. Petrișor Stanislava, medic specialist neurolog din Cluj-Napoca.
În a doua parte, a evenimentului, prof. univ. dr. Adrian Opre a moderat masa rotundă „Argumente privind împreuna lucrare între preoți și specialiști în sănătate mintală”, la care au participat: Episcopul Benedict al Sălajului; Arhim. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai”; Pr. Prof. univ. dr. Ioan C. Teșu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” și conf. univ. dr. Adrian Lemeni de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București.
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu