09 Φεβρουαρίου, 2020

Diaconii

Διαδώστε:

The Orthodox Deacon is the third and lowest degree of the major orders of clergy in the Orthodox Church, following the Bishop (1st) and the Presbyter (2nd). The word deacon (in Greek διάκονος) means "servant," "waiting-man," "minister," or even "messenger": originally, it referred mostly to a person who waited on tables. It is generally assumed that the office of deacon originated in the selection of seven men by the apostles, among them Saint Stephen, to assist with the charitable work of the early church as recorded in the Book of Acts, chapter 6. The title deaconess (διακόνισσα diakónissa) is not found in the Bible. However, one woman, Phoebe, is mentioned at Romans 16:1–2 as a deacon (διάκονος diákonos) of the church in Cenchreae. Nothing more specific is said about her duties or authority, although it is assumed she carried Paul's Letter to the Romans. The vestments of the deacon are the sticharion, the orarion, and the epimanikia. All degrees of clergy wear the sticharion which is a long-sleeved tunic that reaches all the way to the ground. It reminds the wearer that the grace of the Holy Spirit covers him as with a garment of salvation and joy. For deacons, the sticharion has wide sleeves and is made of a heavier fabric than that of the priest and bishop, who wear their sticharia under other vestments. The second part of a deacon's vestments is the orarion. The orarion is a narrow band of material that the deacon wears wrapped around his body and draped over his left shoulder. It represents the grace of the Holy Spirit that, in ordination, anoints the deacon like oil. It is the principal vestment of the deacon and, without it, he cannot serve. When the deacon leads the people in prayers or invites them to attention, he holds one end of his orarion in his right hand and raises it. The priest's epitrachelion and the bishop's omophorion are specialized types of the orarion. The final parts of a deacon's vestments are the epimanikia. The epimanikia are cuffs that are worn around the wrists, tied by a long cord. These are also worn by the bishop and priest. They serve the practical purpose of keeping the inner garments out of the way during the services. They also remind the wearer that he serves not by his own strength but with the help of God. At the big feasts, deacons may have on their shoulders special kiboria—decorated boxes usually in the shape of a Church, which nowadays are empty but, in the past, they used to hold burning coals for the thurible. Because the kiboria were pretty hot, the deacons used to wear on their shoulders, under the kiboria, a thick cloth in order to protect their garments. Nowadays, these thick cloths are transformed to decorative veils symbolizing the grace of the Holy Spirit which cover them. Also, at feasts, the deacons have cherubims—metal decorations of rounded shape symbolizing the angels which are present at the Liturgy. Also, if a bishop is present, they hold for him the dikirion (Greek: δικήριον or δίκηρον) and trikirion (τρικήριον or τρίκηρον) which are liturgical candlesticks. The words mean "dual candle" and "triple candle,” respectively, because the dikirion holds two candles, representing the dual nature of Jesus, and the trikirion holds three, representing the three persons of the Holy Trinity. The candleholders are mounted at an angle so that the candles cross each other. Deacons are permitted to wear a cassock; this is done as a sign of his suppression of his own tastes, will, and desires, and his canonical obedience to God, his bishop, and the liturgical and canonical norms of the Church. Deacons are also permitted to wear the exoraso (or ryassa). In jurisdictions that utilise clergy shirts, deacons generally wear a clergy shirt with collar. During services, the deacon is usually vested in a sticharion with an orarion that hangs over the left shoulder; with the exception of around the consecration of Communion, when the deacon will, for practicality, arrange his sticharion like a subdeacon. In addition, to complete his duties, the orthodox deacon is permitted to touch the Table of Oblation, the Altar, and to move through the Royal Doors.

Diaconul este al treilea și cel mai mic grad al ordinelor majore ale clerului din Biserica Ortodoxă, în urma episcopului și a presbiterului. Cuvântul diacon (în greacă διάκονος) înseamnă „servitor”, „ordonanță”, „slujitor” sau chiar „mesager” și inițial se referea mai ales la o persoană care servea la mese.

În general, se presupune că slujba de diacon are originea în selecția a șapte oameni de către apostoli, printre care Sfântul Ștefan, pentru a ajuta la lucrarea caritabilă a bisericii timpurii, așa cum este consemnată în Faptele Apostolilor, Cap. 6.

Diaconița

Titlul diaconesei (διακόνισσα diakónissa) nu se găsește în Biblie. Cu toate acestea, o femeie, Phoebe, este menționată la Romani 16: 1–2 ca diacon (διάκονος diákonos) al bisericii din Cirene. Nimic mai specific nu se spune despre îndatoririle sau autoritatea ei, deși se presupune că a dus scrisoarea lui Pavel către romani.

Veșmintele diaconilor

Veșmintele diaconului sunt stiharul, orarul și mânecuțele.

Toate gradele de clerici poartă stiharul. Stiharul este o tunică cu mâneci lungi, care ajunge până la pământ. Îi amintește purtătorului că harul Duhului Sfânt îl acoperă ca cu o haină de mântuire și bucurie. Pentru diaconi, stiharul are mâneci largi și este confecționat dintr-o țesătură mai grea decât cea a preotului și episcopului, care își poartă stiharul sub alte veșminte.

A doua parte a veșmintelor diaconului este orarul. Orarul este o bandă îngustă de material pe care diaconul îl poartă înfășurat în jurul corpului său și drapat peste umărul stâng. Reprezintă harul Duhului Sfânt care în hirotonia sa unge diaconul ca untdelemnul (uleiul). Este veșmântul principal al diaconului și fără el acesta nu poate sluji. Când diaconul îi conduce pe oameni în rugăciuni sau îi invită la atenție, el ține un capăt al orarului său în mâna dreaptă și îl ridică. Epitrahilul preotului și omoforul episcopului sunt tipuri speciale ale orarului.

Părțile finale ale veșmintelor unui diacon sunt mânecuțele. Mânecuțele sunt manșete care sunt purtate în jurul încheieturilor, legate de un cordon lung. Acestea sunt purtate și de episcop și preot. Acestea servesc scopul practic de a nu fi deranjați de faldurile mânecilor în timpul serviciilor, mai ales când manipulează Sfintele Taine. De asemenea, ele îi reamintesc purtătorului că el nu slujește prin propria forță, ci cu ajutorul lui Dumnezeu.

Diaconii la sărbători

La marile sărbători, diaconii pot avea pe umeri cutii speciale – chivoturile – decorate, de obicei, în formă de Biserică, care în zilele noastre sunt goale, dar în trecut obișnuiau să țină cărbuni aprinși. Deoarece chivotul era destul de cald, diaconii obișnuiau să poarte pe umeri, sub chivot, o pânză groasă pentru a-și proteja hainele. În zilele noastre aceste pânze groase sunt transformate în voaluri decorative simbolizând harul Duhului Sfânt care îi acoperă.

De asemenea, la sărbători, diaconii au heruvimi – decorațiuni metalice de formă rotundă care simbolizează îngerii prezenți la Liturghie. De asemenea, dacă este prezent un episcop, ei țin pentru el dikerul (greacă: δικήριον sau δίκηρον) și trikerul (τρικήριον sau τρίκηρον) care sunt sfeșnice liturgice. Cuvintele înseamnă „lumânare dublă”, respectiv „triplă lumânare”, deoarece dikerul ține două lumânări, reprezentând natura dublă a lui Iisus, iar trikerul ține trei, reprezentând cele trei persoane ale Sfintei Treimi. Suporturile de lumânări au monturile într-un unghi astfel încât lumânările să se încrucișeze între ele.

Diaconii au voie să poarte un fes; aceasta se face ca un semn al suprimării propriilor sale gusturi, voințe și dorințe, precum și ascultarea lui canonică față de Dumnezeu prin episcopul său și normele liturgice și canonice ale Bisericii. Diaconilor li se permite să poarte rasă. În jurisdicțiile care folosesc cămăși ale clericilor, diaconii poartă, în general, o cămașă clerică cu guler.

În timpul serviciilor, diaconul este de obicei îmbrăcat într-un stihar cu orar care atârnă deasupra umărului stâng; cu excepția în apropierea împărtășirii cu Sfintele Taine, când diaconul, din punct de vedere practic, își va aranja stiharul ca un subdiacon.

Drepturi

În plus, pentru a-și îndeplini îndatoririle, diaconul are voie să fie în Proscomidiar, să fie în Altar și să se deplaseze prin Ușile Împărătești.

 

— ro.asceticexperience.com

Διαδώστε:
Ανακαλυψτε την ΟΡΘΟΔΟΞΙΑ
στα κοινωνικα δικτυα.