21 Φεβρουαρίου, 2025

Elevii unei școli din Buzău au mers în vizită la Suiești, localitatea natală a Patriarhului Justinian

Διαδώστε:

Parohia Cândești în colaborare cu Școala Gimnazială Cândești și Primăria Vernești a organizat săptămâna trecută, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, o excursie tematică la Casa Memorială „Patriarhul Justinian” din Suiești, Vâlcea.

Excursia face parte din proiectele înscrise de Parohia Cândești la Concursul Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, organizat de Patriarhia Română.

Credincioșii au avut ocazia să aprofundeze cunoștințe despre istoria Bisericii Ortodoxe Române. Istorisirile au fost evocate de părintele paroh Dumitru Trăistaru în timpul popasului făcut în biserica nouă a Mănăstirii Suiești.

„Ne-am închinat mai întâi în biserica nouă a Mănăstirii Suiești, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, atât de caldă și de primitoare precum sufletul părintelui stareț, care ne-a primit pe toți”, a transmis Dumitru Trăistaru, preot al Parohiei Cândești.

Biblia, cel mai scump dar
Starețul noului așezământ monahal le-a povestit credincioșilor despre viața și jertfelnicia Patriarhului Justinian, care a fost un model de dragoste și devotament pentru Hristos.

„Jertfelnicia și mărinimia patriarhului s-au văzut și din relatarea conform căreia, în momentul în care a vizitat Marea Britanie și a fost primit de către Regina Elisabeta a II-a, aceasta ar fi dorit să îi ofere o mașină scumpă, însă el, mulțumind pentru dar, a rugat-o ca, în schimbul mașinii, să îi ofere hârtia de calitate necesară tipăririi celor două ediții ale Bibliei la noi în țară, în anii 1968 și 1975”, a povestit părintele paroh.

Patriarhul Justinian
Patriarhul Justinian Marina (1901-1977) a fost al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, slujind între 1948 și 1977. Sub conducerea sa, Biserica a trecut printr-o perioadă dificilă de regim comunist, în care a reușit să păstreze autonomia religioasă și să susțină credința ortodoxă.

A fost un mare apărător al valorilor tradiționale ale Bisericii și un promotor al educației religioase.

În timpul păstoririi sale, a avut loc și tipărirea Bibliei în limba română, iar în 1968 și 1975 au apărut edițiile revizuite ale Bibliei, datorită inițiativei sale.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

basilica.ro 

Διαδώστε: