Mitropolitul Serafim al Germaniei și Episcopul Ignatie al Hușilor au sfințit marți prima ambulanță donată de Crucea Roșie Bavareză pentru centrul medical al eparhiei moldovene.
„Era nevoie de o ambulanță care să acopere nevoile elementare din punct de vedere medical. La nivelul Spitalului Huși nu exista o asemenea ambulanță și atunci Biserica, la modul concret, încearcă să fie alături de oamenii care au nevoie de ajutor” a declarat Preasfințitul Părinte Ignatie, conform știriest.ro.
„Deja avem un medic si va mai veni o maică. Vom face un cabinet medical care să fie în slujba celor care nu dispun de resurse financiare pentru investigații elementare, un set de analize de bază”.
Donaţia a fost posibilă ca urmare a colaborării dintre reprezentanţii Mitropoliei Germaniei şi Crucea Roşie Bavaria.
Alte două ambulanțe au fost donate în luna august 2019 Fundaţiei medicale „Providenţa” din Iaşi.
„Aceste donații s-au făcut prin părintele Klaus care este preot ortodox și care lucrează în cadrul Crucii Roșii Bavareze”, a declarat Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei.
Episcopia Hușilor va dispune și de un Centru de Îngrijire si Asistență Socială la Domiciliu, dar şi de un Cabinet Medical.
