13 Μαρτίου, 2023

Episcopul Lucian a donat sânge, 100 de persoane i-au urmat exemplul

Διαδώστε:

Episcopul Lucian al Caransebeșului a donat sânge în cadrul campaniei organizate săptămâna trecută de ATOR Banatul de Munte. Alte o sută de persoane au urmat exemplul ierarhului.

Activitatea s-a desfășurat pe parcursul a două zile, 9-10 martie, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița.

Periodic Părintele Episcop face acest gest de solidaritate pentru ca bolnavii ce au nevoie de sânge să se poată vindeca.

„Având binecuvântarea și exemplul personal al Preasfințitului Părinte Episcop Lucian și de această dată ne-am alăturat campaniei de donare de sânge organizată în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină de la Reșița și am reușit să ne mobilizăm pentru a da o mână de ajutor acestei campanii și a fi alături de cei aflați în suferință, așa cum ne învață cuvântul evanghelic, prin această donare de sânge”, a afirmat părintele Petrică Timiș, inspector eparhial și preot de caritate la Biserica „Sfântul Evanghelist Luca” a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş.

O persoană venită să doneze sânge nu trebuie să aibă anumite boli, cum este diabetul zaharat, hipertensiune în tratament, să nu fie operat în ultima perioadă, să nu aibă cancer, neoplasme, accidente vasculare cerebrale.

Beneficii în urma donării de sânge:

Cei care donează sânge periodic au dreptul să efectueze un examen radiologic şi unul biologic gratuit în fiecare an.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

basilica.ro

Διαδώστε: