31 Οκτωβρίου, 2022

Episcopul Petroniu a resfinţit biserica Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei

Διαδώστε:

Preasfințitul Părinte Petroniu a resfinţit duminică biserica Sfântul Gheorghe a Regimentului 69 artilerie mixtă „Silvania” din Şimleu Silvaniei.

Evenimentul a avut loc în prezența cadrelor militare, a personalului civil angajat și a credincioșilor din Șimleu Silvaniei care merg acolo la sfintele slujbe.

Cu ocazia evenimentului, lăcaşul de cult a primit şi cel de-al doilea hram, respectiv „Acoperământul Maicii Domnului”.

Slujbei de resfinţire i-a urmat Sfânta Liturghie la finalul căreia Episcopul Sălajului a acordat diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în lucrările efectuate la biserica Unității Militare 01468 din Şimleu Silvaniei.

Între anii 2021-2022, în urma extinderii bisericii pe o lungime de 13 m și pe o lățime de 5,3 m și a edificării pe structură de lemn, au fost realizate următoarele lucrări: în interior s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet stratificat, pe bolta bisericii s-au aplicat picturi imprimate pe plexiglas, stâlpii de susținere au fost sculptați în lemn de brad, s-a realizat sistemul de încălzire pe calorifere, s-au montat geamuri, pe care s-au aplicat scene biblice, uși de acces, un candelabru și candele cu unul sau mai multe brațe și s-au confecționat bănci din lemn de tei.

În exterior soclul lăcașului de cult a fost placat cu gresie, acoperișul s-a învelit cu draniță, s-au turnat și s-au placat cu gresie scările de acces spre biserică. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare oficierii sfintelor slujbe.

Foto credit: Episcopia Sălajului

basilica.ro

Διαδώστε: