30 Ιουλίου, 2025

IPS Serafim și PS Ignatie au oferit ajutoare copiilor aflați în risc de abandon școlar din Vaslui

Διαδώστε:

Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim și Preasfinţitul Părinte Ignatie au oficiat luni Sfânta Liturghie în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Negreşti, județul Vaslui, prilej cu care au ajutat copiii aflați în risc de abandon școlar.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a mulțumit Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, pentru activitatea filantropică din Vaslui, îndemnând credincioșii să aibă în vedere milostenia:

„Postul și rugăciunea creează o inimă bună și compătimitoare. La Judecată vom fi întrebați cât bine vom fi făcut semenilor noștri, care, de fapt, este un bine făcut lui Hristos, Care este ascuns în ei, mai cu seamă în cei săraci, flămânzi, închiși, bolnavi”, a transmis Mitropolitul Serafim.

800 de oameni ajutați
Românii din Germania sprijină constant copiii săraci din Moldova, în special din familiile numeroase.

Episcopul Hușilor a apreciat parteneriatul cu Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului, prin care sunt sprijiniți sute de copii cu burse pentru prevenirea abandonului școlar, în timp ce alți oameni vulnerabili beneficiază de o masă caldă.

„Avem 800 de vârstnici și copii pe care-i hrănim zilnic. Alte câteva sute de persoane care beneficiază de îngrijirile noastre medicale, și o farmacie socială la nivel de Episcopie pentru cei ce au nevoie. Avem cinci ambulanțe din care două ne-au fost dăruite de către Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, prin Crucea Roșie bavareză”, a transmis Preasfințitul Părinte Ignatie.

„Avem în conștiința că banii care sunt pentru săraci trebuie să meargă la săraci. Dacă umblăm în banii săracilor, săraci ajungem și nu ne va ajuta Dumnezeu. Ei merg exact acolo unde este nevoie”.

Tinerii nu uită, ajută!
Episcopul Hușilor a amintit că tineri care au fost ajutați, ajută la rândul lor alți oameni aflați în suferință astăzi, subliniind că milostenia face parte dintr-un circuit al iubirii care se înmulțește.

„Sunt atâția tineri care acum sunt studenți, unii muncesc, și i-am auzit pe cei ce muncesc mulțumind Bisericii că li s-a dat bursa respectivă, că au reușit să facă medicina, dreptul, iar aceștia, la rândul lor, spun că-i ajută și ei pe cei nevoiași, pe frații lor mai mici, tot așa cum au fost ajutați și ei”.

„Acest circuit al iubirii de oameni se multiplică prin aceste gesturi filantropice”, a conchis Preasfințitul Părinte Ignatie.

Foto credit: Episcopia Hușilor

basilica.ro 

Διαδώστε: