Amintind că 2021 va fi „Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor României”, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord subliniază în Pastorala de Crăciun cât de grea este viața Bisericii în diaspora.
„Noi, cei care trăim departe de Țară, știm cât de grea este viața noastră bisericească în condițiile de Diaspora (împrăștiere) pentru că nu avem parohii suficiente și, mai ales, biserici proprii în care să ne rugăm. Cei mai mulți credincioși sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari până la cea mai apropiată parohie”, spune Mitropolitul Serafim.
„Preoții sunt, de asemenea, nevoiți să lucreze pentru a-și întreține familia. Cu toate acestea, ca slujitori ai lui Hristos, facem tot ce ne stă în putință pentru a ajunge la sufletul fiecărui credincios care apelează la noi. Și ne bucurăm de toți care ne cer rugăciunea, sfatul și ajutorul”, adaugă ierarhul.
Părintele Mitropolit spune că în perioada pandemiei s-a folosit de telefon și internet, dar adaugă că „specificul pastorației în Diaspora este tocmai acela al legăturii personale cu credincioșii”.
Copiii români l-au colindat pe Președintele Maltei (FOTO)
Corul de copii ai parohiei românești din Valletta a susținut luni, 21 decembrie 2020, un mic concert de colinde la palatul prezidențial din Malta.
Copiii, îmbrăcați în port popular, și preotul paroh George-Alexandru Popescu, au fost primiți de Președintele Republicii Malta, George Vella, și soția lui, Miriam, informează Episcopia Italiei.
La sosire, preotul paroh s-a adresat președintelui Maltei comparând primirea călduroasă a poporului român în insula Malta, la fel cum Sf. Ap. Pavel a fost primit acolo cu căldură, în drumul său spre Roma.
Copiii au intonat colindele în limba română, iar gazdele au primit o traducere a versurilor.
Președintele Maltei le-a mulțumit copiilor români. George Vella a avut o discuție lungă cu ei, și s-a bucurat de faptul că frecventează școlile din Malta și că stăpânesc incipient limba malteză.
Comunitatea românească a oferit cuplului prezidențial o icoană pictată, o traistă tradițională românească și o plachetă care a marcat evenimentul.
La final, prima doamnă a dăruit pachete cu dulciuri colindătorilor.