Înaltpreasfințitul Părinte Mitrofan, Mitropolitul sârb al Canadei, și Episcopul Ioan Casian au sfințit duminică altarul exterior al Mănăstirii Mono din Ontario, Canada.
Altarul a primit hramurile Sfinții Paisie și Cleopa de la Sihăstria, canonizați în contextul Centenarului Patriarhiei Române, și Sfântul Irodion de la Lainici.
Episcopul Ioan Casian al Canadei a subliniat că altarul exterior este rodul muncii de câți ani de la Mănăstirea Mono.
„Ne bucurăm pentru că el este, așa cum vedeți și dumneavoastră, un loc unde putem, în momentele acestea, să ne rugăm afară în număr mult mai mare. Aceasta este consacrat unora dintre Sfinții cei mai noi pe care i-ați auzit pomeniți în anul acesta, Sfinții Cleopa și Paisie de la Neamț”.
Preasfinția Sa a amintit că Mitropolitul Mitrofan a studiat în România și a făcut cunoștință cu sfinți precum Dumitru Stăniloae și Sofian de la Antim.
„Înaltpreasfinția Sa, așa cum ați văzut deja, este uimitor de cât de bine vorbește limba română, încă. Așa cum știți, a studiat patru ani în România și am spus să vorbim cu dânsul. Vă spuneam că l-a cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae și o mulțime de alți sfinți, precum Sfântul Sofian și alți oameni sfinți din România. Așa că este, cred eu, familiar, dacă vreți, cu tradiția noastră românească și, bineînțeles, cu ortodoxia în general”.
Credincioșii s-au putut închina la fragmente din cinstite moaște, aflate în patrimoniul Episcopiei Canadei.
Foto credit: Episcopia Canadei
