23 Ιανουαρίου, 2024

O parohie din Olanda a tăiat Vasilopita: În ea a fost pusă o monedă cu chipul Doamnei Maria Brâncoveanu

Διαδώστε:

Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” a Parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam, Olanda, a început anul cu Sfânta Liturghie și cu o veche tradiție creștin-ortodoxă: tăierea Vasilopitei. În prăjitura de Anul Nou, membrele asociației parohiale au introdus o monedă cu chipul Doamnei Maria Brâncoveanu.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Ioan Dură, Protopopul Țărilor de Jos (Olanda) și al Belgiei Flamande. După slujbă, părintele a binecuvântat Vasilopita, care a fost apoi împărțită membrelor asociației.

Tăierea Vasilopitei a reprezentat prima reuniune din 2024 a Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu”. Pe agenda manifestării s-au aflat prezentarea bilanțului activităților realizate în anul recent încheiat, a agendei de evenimente pentru 2024, precum și organizarea unei tombole.

Părintele Ioan Dură le-a felicitat pe doamne pentru activitatea din 2023 și le-a urat o activitate rodnică și în continuare. La final, membrele asociației s-au reunit în jurul portretului doamnei Maria Brâncoveanu pentru tradiționala fotografie de grup alături de părintele paroh Ioan Dură.

Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu”, a parohiei „Sf. Grigorie Teologul” din Schiedam / Rotterdam este unica asociație a femeilor ortodoxe române din Țările de Jos (Olanda). A fost înființată în urmă cu opt ani, la inițiativa doamnei preotese Christina Dură, cu binecuvântarea și sub coordonarea Părintelui paroh Protopop Dr. Ioan Dură, care este și președintele onorific al acesteia.

Asociația are ca scop cinstirea Doamnei Maria Brâncoveanu și promovarea modelului de viață creștin-ortodoxă și a valorilor spirituale și culturale cărora soția sfântului martir Constantin Brâncoveanu li s-a dedicat.

Foto credit: Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu”

basilica.ro 

Διαδώστε: