Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu va fi oficiat zilnic la Catedrala Patriarhală pe tot parcursul Postului Adormirii începând cu joi seară.
Slujba paraclisului va fi săvârșită zilnic, după Vecernia de la ora 16:00, iar în ajunul praznicelor și a unor sărbători se va săvârși după Litie.
Ne rugăm să ne întărească credința
Într-un cuvânt rostit în anii trecuți la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat că ne rugăm Maicii Domnului pentru diferite nevoi, în special pentru sporirea credinței.
„Ne rugăm așadar în această perioadă Maicii Domnului să ne întărească credința, să sporească în viața noastră faptele bune, să ne dăruiască ajutor în creșterea copiilor și în educarea lor, în ajutorarea familiilor, în ajutorarea văduvelor, săracilor, bolnavilor și să ocrotească și pe toți slujitorii Bisericii. Ea este ocrotitoarea arhiereilor, a preoților și a diaconilor, fiindcă Hristos Domnul, Fiul ei, este Arhiereul cel veșnic și este numit Marele Preot și Diacon, slujitorul Domnului”.
Preafericirea Sa a subliniat că ne rugăm Maicii Domnului să ne dăruiască bucurie, bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu.
„De aceea se spune în cântările noastre adresate ei: Bucură-te cea prin care răsare bucuria. Bucură-te cea prin care piere blestemul. Bucură-te ridicarea lui Adam celui căzut. Bucură-te izbăvirea lacrimilor Evei, cum se spune în Acatistul Bunei Vestiri. Maica Domnului ne ridică din păcate, din patimi, ne aduce bucurie în locul întristării, șterge lacrimile celor care au suferit prea mult și nu mai pot suporta suferința”.
Slujbele sunt transmise în direct pe Trinitas Tv și Radio Trinitas, dar și LIVE, pe paginile de Facebook ale Trinitas TV, respectiv Radio Trinitas, precum și pe contul de Youtube al Trinitas TV.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
