02 Οκτωβρίου, 2025

Patriarhul Daniel a sfințit racla pentru moaștele Sf. Dumitru Stăniloae. Urmează proclamarea locală a canonizării

Διαδώστε:

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit joi racla în care vor fi puse moaștele Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Sâmbătă, la Mănăstirea Cernica, au loc manifestările dedicate proclamării locale a canonizării sfântului.

„Această raclă frumoasă, împodobită din argint și cu scene aurite, arată evlavia și prețuirea poporului Bisericii noastre pentru acest mare sfânt, care a fost un mărturisitor, după cum se spune în titulatura pe care a dat-o Sfântul Sinod al Bisericii noastre”, a spus Patriarhul României după ce a oficiat slujba în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale.

Preafericirea Sa a precizat că sfântul a fost mărturisitor al credinței în timpul regimului comunist în două feluri: „stând cinci ani în închisorile comuniste, și în același timp un mărturisitor prin scrierile teologice și duhovnicești pe care le-a elaborat și apoi le-a tipărit, încât a fost numit de către teologul francez Olivier Clément cel mai mare teolog ortodox al secolului al 20-lea”.

Un sfânt apropiat de Cernica

Părintele Patriarh Daniel a mai amintit că Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae a iubit foarte mult Mănăstirea Cernica și a hotărât ca el și soția să aibă locul de veci în cimitirul sfântului așezământ.

„Chiar cu câteva luni înainte de a trece la Domnul, în primăvara anului 1993, a dat un interviu acolo și a vorbit foarte profund despre sensul creștin al vieții, despre iubirea Preasfintei Treimi, care a creat lumea și care menține în existență toată creația și în mod deosebit arată iubire față de oameni.”

Preafericirea Sa a subliniat tradiția isihastă a Mănăstirii Cernica și i-a menționat pe Sfinții Gheorghe și Calinic de la Cernica.

„Acești doi sfinți părinții isihaști au arătat că această spiritualitate isihastă, care pune accentul pe rugăciunea minții și a inimii, a coborârii minții în inimă și a păstrării neîncetate a legăturii omului cu Dumnezeu, este luminătoare de suflet, dătătoare de pace și arvună a bucuriei din Împărăția Cerurilor”, a subliniat Patriarhul României.

Izvor de statornicie în unitate

Preafericirea Sa a mai vorbit despre activitatea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

„Părintele Stăniloae a fost un dascăl al Filocaliei, al scrierilor isihaste. El a publicat o Dogmatică în trei volume, dar a publicat Filocalia tradusă și tâlcuită în limba română în 12 volume. Deci, a simțit că părinții Filocaliei, trăitori isihaști, reprezentau cea mai profundă expresie a gândirii și simțirii ortodoxe”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

„De aceea, și Noi am hotărât ca sfintele sale moaște să fie așezate în Biserica Sfântul Nicolae din Ostrovul Cernicăi, biserică mare, încăpătoare. În acest fel, el rămâne apropiat de Mănăstirea Cernica.”

„Ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască pacea, bucuria și binecuvântarea pe care sfântul le-a subliniat în toată opera sa și în viețuirea sa și să fie un izvor de întărire în credință, de statornicie în unitate a Bisericii și de comuniune în interiorul Bisericii noastre Ortodoxe Române, dar și în comuniune cu toate celelalte Biserici Ortodoxe Surori, deoarece a fost apreciat în foarte multe Biserici Ortodoxe Autocefale. Spre slava Preasfintei trăim și a noastră mântuire”, a încheiat Patriarhul României.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunțat că în cadrul mănăstirii va fi construit un centru cultural-misionar care va purta numele Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Acesta se află în prezent în faza de proiectare.

Felicitări pentru făuritorii raclei

„Felicităm pe cei care au contribuit la confecționarea acestei racle și în mod deosebit pe Părintele Arhimandrit Dionisie Constantin și pe maicile specialiste în cizelură de la Atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, care au oferit din nou o bijuterie, o raclă deosebită”, a transmis Patriarhul României.

„Iar maicile de la Mănăstirea Copou din Iași au confecționat acest acoperământ cu chipul Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.”

Urmează proclamarea locală a canonizării sfântului

După sfințire, racla a mers la Mănăstirea Antim, pentru a se introduce în ea moaștele Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, urmând ca vineri, la 15:30, racla cu sfintele moaște să ajungă la Biserica „Sfântul Nicolae” din ostrovul Mănăstirii Cernica și să fie pusă la închinare.

Proclamarea locală a canonizării Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae are loc sâmbătă la Mănăstirea Cernica.

Sf. Liturghie va fi oficiată în biserica din ostrov de la ora 09:00 de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei. Slujba va fi urmată de citirea Tomosului de canonizare, prezentarea icoanei sfântului și intonarea troparului său.

Cu acest prilej, pelerinii vor putea viziona expoziția de fotografie în aer liber „CERnica – între pământ și cer”, organizată de Agenția de știri Basilica în colaborare cu Mănăstirea Cernica.

Context
În anul 2024, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 sfinți mărturisitori în temnițele comuniste și mari duhovnici, printre aceștia numărându-se Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.

În 4 februarie 2025, cu ocazia Centenarului Patriarhiei Române, a avut loc proclamarea generală a canonizării tuturor la București, urmată, pe parcursul anului, de proclamări locale ale canonizării în eparhiile în care aceștia și-au dăruit viața lui Dumnezeu.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

basilica.ro 

Διαδώστε: