Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, o scrisoare irenică în care i-a urat sănătate, pace și bucurie cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului și al Noului An.
Text integral:
București, Nașterea Domnului, 2025
Sanctității Sale BARTOLOMEU,
Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă,
Patriarhul Ecumenic
Sanctitatea Voastră,
Taina Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire nesfârșită față de om, este temelia și inima credinței creștine. Această sfântă și mare taină a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă și prevăzută de profeții lui Dumnezeu, inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost trăită și mărturisită de Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. Romani 1, 1-2), apărată și dogmatizată în fața ereziilor de către Părinții Bisericii și preamărită și cântată de către toți creștinii binecredincioși și iubitori de Dumnezeu.
Primind vestea cea bună a Nașterii Pruncului Iisus de la îngeri, păstorii din Betleem au fost primii martori ai acestui eveniment sfânt, au fost primii oameni care „au slăvit și lăudat pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră și văzuseră”, vestind apoi și locuitorilor din cetatea lui David „că S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (cf. Luca 2, 11).
În societatea contemporană, marcată de secularizare sau indiferență duhovnicească, este tot mai necesară o reînnoire a chemării fiecărui creștin, cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor și păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui Hristos în lume. De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toți să devenim colindători, martori și vestitori ai lui Hristos-Mesia, Care a venit în lume pentru a ne dărui pace și bucurie, mântuire, viață și fericire eternă.
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou 2026 și Botezului Domnului, vă adresăm doriri de sănătate și pace, bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu, dimpreună cu salutarea tradițională: „La mulți ani!”.
Cu deosebit respect și frățească dragoste în Hristos, Domnul nostru,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene
