19 Ιανουαρίου, 2021

Peste 5.000 de copii au participat la Ora de „Sus inima!”, dedicată poetului național și valorilor românești

Διαδώστε:

Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au coordonat vineri, de Ziua Culturii Naționale, Ora de „Sus inima!”, un program educațional online dedicat operei eminesciene și valorilor românești. Au participat peste 5.000 de copii, 250 de profesori și 200 de școli din 23 de județe, din București și din Cernăuți – „capitala” Bucovinei de Nord, teritoriu istoric românesc.

S-au desfășurat simultan câteva sute de activități: webinarii cu invitați scriitori și artiști, sesiuni de comunicări, ateliere de creație inspirate din opera eminesciană, ateliere de traducere și de recitare în diverse limbi a unor texte eminesciene, galerii digitale de artă plastică, audiții muzicale.

O grupă a vizionat filmul documentar ,,Pe urmele lui Eminescu la Viena”, alta a organizat o dezbatere pe marginea unor file de cronică ale Bisericii Uspenia, unde a fost botezat Mihai Eminovici. Alți elevi au ales să facă prezentarea genealogiei poetului Mihai Eminescu, al cărui bunic, Vasile Eminovici, a fost cântăreț bisericesc în satul Călinești Cuparencu – Suceava.

La finalul zilei, profesorii coordonatori au participat la un webinar sumativ, în care au împărtășit din experiențele de învățare ale zilei.

„Programul s-a dovedit a fi nu numai un context de descoperire a orizontului cultural și intercultural – provocator, inedit și, iată, atât de contemporan cu frământările acestui timp, ci și o contrabalansare a emoțiilor negative care ar fi putut umbri bucuria celebrărilor din această zi, date fiind distanțarea fizică și rigorile acestei perioade”, a declarat Daniela Ceredeev, Inspector școlar pentru disciplina Religie în județul Suceava.

 

basilica.ro

Διαδώστε: