03 Νοεμβρίου, 2025

PS Nectarie de Bogdania a atras atenția asupra uneia dintre cele mai mari tragedii ale lumii moderne

Διαδώστε:

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, a atras atenția, duminică, asupra uneia dintre marile tragedii ale lumii moderne: omul care se teme de Dumnezeu mai mult decât de diavol.

În cuvântul ținut în Duminica a 22-a după Rusalii, potrivit calendarului nerevizuit, Preasfinția Sa a făcut o paralelă între lumea modernă și lumea demonizatului din ținutul Gherghesenilor.

„Demonizatul din Ghergheseni nu este doar un personaj al trecutului. El e chipul omului contemporan care, în mijlocul lumii moderne, e stăpânit de frici, de patimi, de neliniști, de dependențe și de singurătate. Locuiește în mormintele propriei înstrăinări, gol sufletește, fără haina harului, fără „casa” comuniunii cu Dumnezeu”, a spus PS Nectarie de Bogdania.

Libertate, dar întru Hristos
Ca și demonizatul din vremea aceea și lumea de azi are nevoie să fie eliberată, dar nu în sensul modern, care adesea înseamnă libertatea de a alege păcatul.

„Lumea ne vorbește astăzi despre libertate, dar adesea o reduce la libertatea de a alege păcatul. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dimpotrivă, ne eliberează de păcat, pentru a ne reda libertatea de a iubi, de a fi în comuniune cu El, de a fi oameni deplini și desăvârșiți”, a subliniat Preasfințitul Nectarie.

Din păcate, spune Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, oamenii se tem mai mult să le piardă pe cele lumești, decât să-L piardă pe Hristos.
„Frica de pierdere a confortului, a intereselor, a liniștii superficiale, îi face pe oameni să spună și astăzi: Pleacă de la noi, Doamne!”, a menționat ierarhul.

Cele patru soluții pentru suflet
Totuși, omul de azi la dispoziție niște soluții la problemele sale spirituale, prin care Îl poate aduce pe Hristos în viața sa.

„Această Evanghelie nu este doar o relatare istorică, ci o icoană a fiecăruia dintre noi. Fiecare om are propriile morminte – păcatele, neiertările, fricile, patimile. Dar și fiecare are o corabie care îl poate aduce pe Hristos în viața sa: rugăciunea, spovedania, pocăința, iubirea”, a continuat Preasfinția Sa.

În concluzie, suntem îndemnați să fim „așadar, asemenea celui vindecat: îmbrăcați în haina curăției, întregi la minte și așezați la picioarele Domnului Hristos. Și de acolo, din tăcerea smereniei și a recunoștinței, să vestim lumii cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu”.

Foto credit: Arhivă Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

basilica.ro 

Διαδώστε: