06 Μαΐου, 2020

S-au împlinit 381 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi de Mitropolitul Varlaam

Διαδώστε:

În 6 mai 2020 s-au împlinit 381 de ani de la sfințirea Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de Mitropolitul Varlaam al Moldovei care a fost canonizat în 12 februarie 2007 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Lăcaşul de cult este unul reprezentativ pentru cultura şi spiritualitatea din Moldova, fiind aşezat în centrul tradiţional al oraşului.

Biserica Trisfetitelor,

La doi ani după sfinţirea din 6 mai 1639, biserica a primit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

În cadrul acestei mănăstiri au funcţionat o tipografie şi un Colegiu, viitoarea Academie Domnească. În anul 1970, mănăstirea a fost închisă, slujbe fiind oficiate doar de sărbătoarea hramului şi în ziua de 24 ianuarie.

Mănăstirea a fost redeschisă după 1989, la iniţiativa Patriarhului Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, se menţionează pe site-ul

„Faima monumentului o constituie broderia de piatră a zidurilor exterioare, păstrată în formă originală, în cea mai mare parte. Treizeci de bandouri ornamentale evoluează succesiv pe întreg spaţiul exterior al zidurilor bisericii, de la temelie până sus la cornişă turlelor, rememorând şi prelucrând vechile crestături în lemn şi broderii naţionale, împrumutând însă elemente asiatice şi occidentale”, potrivit sursei citate.

Hramul este serbat anual de Sfinţii Trei Ierarhi, în 30 ianuarie.
basilica.ro

Διαδώστε: