08 Αυγούστου, 2023

Sfânta Teodora, cinstită la Sihla: A trăit ani îndelungați într-o peșteră în care noi nu am putea să stăm câteva luni

Διαδώστε:

Luni, la hramul Mănăstirii Sihla, PS Nichifor Botoșăneanul a elogiat puterea trupească și sufletească a Cuvioasei Teodora.

Preasfinția Sa a spus că Sfânta Teodora ne este lăsată nouă ca semn al credinței adevărate care a fost apărată, mărturisită cu preț de sânge pe pământurile noastre, cu sudoare, cu trudă și statornicie:

„Cu preț de sânge, pentru că prin război a apărat Ștefan cel Mare puterea dreptei credințe. Cu trudă, pentru că prin trudă și prin nevoință sfinți precum Sfânta Teodora și-au aflat nu doar pace și odihnă sufletească, ci au aflat sfințenie, au aflat lumină, precum lumina din Tabor”.

PS Nichifor a subliniat că Sfânta Teodora a locuit într-o peșteră „în care fiecare dintre noi nu am putea să stăm mai mult de câteva luni fără să ne îmbolnăvim grav, fără să ne șubrezim sănătatea. Ani îndelungați a trăit cu putere trupească, cu putere sufletească”.

Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru

basilica.ro

Διαδώστε: