17 Ιουνίου, 2025

Sub semnul prezenței Duhului Sfânt: Nepsis a reunit la congresul din Paris tineri din toată Franța, Elveția și Canada

Διαδώστε:

Tinerii Nepsis din Franța, Elveția și Canada s-au întâlnit la Paris în cadrul Congresului anual „Prezența Duhului Sfânt în viața noastră”.

Întâlnirea a avut loc în weekendul Rusaliilor. Participanții au fost întâmpinați la Catedrala Sfinților Arhangheli din Paris. Congresul a debutat cu Sfânta Liturghie, la care tinerii au oferit răspunsurile liturgice. Programul a continuat cu ateliere și jocuri de cunoaștere.

Tinerii s-au întâlnit apoi cu Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale și Episcopul vicar Marc Nemțeanul.

„După-amiaza a fost marcată de intervenții bogate, întrebări profunde și discuții sincere, într-o atmosferă de libertate, bunăvoință și ascultare atentă, în care fiecare a fost încurajat să se exprime cu încredere și sinceritate”, notează tânărul Nikolas Tirrier.

De praznicul Cincizecimii, tinerii au participat la Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Courneuve. După slujbă a fost organizat un bal de primăvară.

Congresul s-a încheiat cu rugăciune în Biserica „Sfânta Parascheva” din Paris: „În această biserică din inima Parisului, am încredințat cu recunoștință în mâinile lui Dumnezeu roadele acestor zile binecuvântate: rugăciunea, liniștea, binecuvântările împărtășite și privirile pline de speranță au pecetluit sfârșitul acestui Congres”, mai mărturisește tânărul.

Nepsis
Nepsis este numele generic al asociațiilor și grupărilor de tineret din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, cuvânt care provine din limba greacă și înseamnă „trezvie” sau „a fi treaz”.

Scopul asociației este punerea în legătură a tinerilor din parohiile ortodoxe românești din diaspora pentru întărirea credinței, împrietenirea acestora, păstrarea și promovarea tradițiilor românești.

Sursă foto: Nepsis Franța

basilica.ro 

Διαδώστε: