La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Campusul Universitar „Nicolae Ivan” a avut loc marţi, 1 octombrie, consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Cluj. Ședința de lucru s-a desfășurat în aula facultății, sub preşedinţia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care le-a adresat celor prezenți…
Joi, 3 octombrie, în sala de festivități a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și profesor al instituției romașcane de învățământ seminarial, a susținut în fața elevilor o prelegere cu tema „Tânărul în căutarea libertății”. Evenimentul a constituit un preambul excelent pentru sărbătorirea Zilei…
Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca au participat marţi, 1 octombrie, alături de profesorii lor, la deschiderea festivă a cursurilor. Noul an universitar a fost deschis prin rugăciune în paraclisul facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, studenţii şi profesorii participând la Sfânta Liturghie săvârşită de către pr. prof. dr….
În prima zi a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, iubitorii de muzică și artă au luat parte la Concertul de deschidere, organizat la Teatrul Național din Iași. Joi, 3 octombrie, au avut loc două ateliere de lucru, desfășurate în cadrul festivalului bizantin, iar seara a avut loc un concert de muzică rusească…
48 de tineri au învăţat despre importanţa alimentației echilibrate și a unui stil de viață sănătos. Proiectul „Devin sănătos trăind frumos!”, organizat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, derulat începând cu 5 august, a ajuns la final. Acţiunea a fost finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului, în urma unui concurs. În cadrul proiectului au participat…
Odată cu începutul anului universitar, la Biserica „Sfinții 40 de Mucenici” din cartierul ieşean Copou au reînceput întâlnirile cu studenţii. Aflate deja la cel de-al treilea an de când se desfăşoară, aceste întâlniri își propun să ofere studenților un cadru în care să se întâlnească și să se regăsească alături de alți tineri care…
Credincioşii parohiei sucevene Straja II au avut bucuria să se închine în perioada 28 septembrie – 1 octombrie moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena aduse de o delegaţie de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Venirea moaştelor a fost prilejuită de hramul Paraclisului „Acoperământul Maicii Domnului” din parohie. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe…
La Iași a debutat joi, 3 octombrie, ediția a XXI-a a Simpozionului Internaţional „Monumentul – tradiţie şi viitor”. La deschiderea evenimentului a participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Sesiunea inaugurală a simpozionului a avut loc în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi, în prezența organizatorilor și a autorităților locale, iar lucrările…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a aruncat la coș și a înscris trei puncte joi după-amiază la inaugurarea noului teren de baschet al unei fundații de tradiție greacă din Istanbul. La inaugurare, Sanctitatea Sa i-a binecuvântat pe elevi și a apreciat eforturile comunității grecești în amenajarea noului spațiu al clubului sportiv Beyoğlu, fost Pera. Beyoğlu Sports Club…