Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis un comunicat în care anunţă programul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în prezenţa moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi ale Sfântului Ierarh Dionisie al Cetăţii Albe – Ismail (Basarabia) Bucureşti, 25-29 octombrie 2019 Pelerinajul…
Organizată la Dresden, Întâlnirea ATORG 2019 a reunit 210 tineri veniți de la sute sau chiar mii de kilometri distanță. Au participat persoane din diferite Land-uri ale Germaniei: români, româno-germani și tineri de etnie germană, dar și din alte țări, precum Austria, Belgia, Cehia, Franța, Luxemburg şi chiar din România. Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Români…
Biserica Ortodoxă Rusă a deschis în Sankt Petersburg o școală pentru părinții care vor să adopte copii cu dizabilități. Psihologi, asistenți sociali, juriști, medici și preoți, mulți dintre ei părinți adoptivi, susțin cursuri și sesiuni de consiliere cu cei interesați. Părinții înscriși participă la cursuri timp de două luni, studiind nevoile copilului, împărțirea rolurilor…
Centrul de conferinţe Thessalia din Volos va găzdui în perioada 22 – 24 noiembrie 2019 un simpozion dedicat interpretelor de muzică psaltică şi un festival consacrat grupurilor psaltice feminine. Cele două evenimente se află sub patronajul Sfintei Cecilia (22 noiembrie), declarată ocrotitoare a muzicii şi artelor, se menţionează pe site-ul Academiei pentru studii teologice…
Surprins în timpul filmărilor la Iași, regizorul sârb care lucrează la un film despre Sfânta Parascheva a dezvăluit detalii referitoare la munca sa. Hadzi Aleksandar Djurovic realizează un film de lung metraj despre viața Sfintei Parascheva iar scenele documentare realizate în timpul pelerinajului de la Iași vor fi incluse la finalul peliculei. Regizorul a subliniat…
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Moscova, unul din cele mai importante centre de pelerinaj din Rusia, a aniversat luni, în ziua hramului, 25 de ani de la reînființare. Așezământul monahal este cunoscut credincioșilor din întreaga lume pentru moaștele Sfintei Matrona, care se află acolo din 1 mai 1998. Seria manifestărilor dedicate hramului a debutat…
Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei le-a vorbit clericilor din Madrid reuniţi în sinaxă despre importanţa rugăciunii inimii. În cadrul întâlnirii de săptămâna trecută, ierarhul a subliniat însemnătatea pomenirii numelui lui Iisus. În acest sens, Preasfinţia Sa le-a reamintit clericilor că Biserica Îl numeşte pe Mântuitorul Hristos „dulceaţa preoţilor”. Părintele Episcop Teofil a…
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va găzdui în perioada 19 octombrie – 24 noiembrie 2019 o expoziţie dedicată artei bizantine. Vernisajul va avea loc sâmbătă, începând cu ora 18:00, la Palatul Magna Curia. Expoziția intitulată „Patrimoniu contemporan, imaterial, universal” va cuprinde lucrări realizate în tehnica mozaicului, icoane pe panou de lemn, icoane pe…
Organizația Internațională pentru Caritate Creștin Ortodoxă (IOCC), partener al Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române, organizează o campanie de strângere de fonduri pentru a sprijini copiii și familiile din Siria. Copiii sunt printre cei mai afectați de conflictul din Siria. Expunerea la violențe, pierderea locuinței sau a unui membru al familiei, contribuie la tulburări mentale și…