Odată cu începutul anului universitar, la Biserica „Sfinții 40 de Mucenici” din cartierul ieşean Copou au reînceput întâlnirile cu studenţii. Aflate deja la cel de-al treilea an de când se desfăşoară, aceste întâlniri își propun să ofere studenților un cadru în care să se întâlnească și să se regăsească alături de alți tineri care…
Credincioşii parohiei sucevene Straja II au avut bucuria să se închine în perioada 28 septembrie – 1 octombrie moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena aduse de o delegaţie de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Venirea moaştelor a fost prilejuită de hramul Paraclisului „Acoperământul Maicii Domnului” din parohie. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe…
La Iași a debutat joi, 3 octombrie, ediția a XXI-a a Simpozionului Internaţional „Monumentul – tradiţie şi viitor”. La deschiderea evenimentului a participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Sesiunea inaugurală a simpozionului a avut loc în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iaşi, în prezența organizatorilor și a autorităților locale, iar lucrările…
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a aruncat la coș și a înscris trei puncte joi după-amiază la inaugurarea noului teren de baschet al unei fundații de tradiție greacă din Istanbul. La inaugurare, Sanctitatea Sa i-a binecuvântat pe elevi și a apreciat eforturile comunității grecești în amenajarea noului spațiu al clubului sportiv Beyoğlu, fost Pera. Beyoğlu Sports Club…
La mănăstirea Căldărușani a avut loc joi lansarea cărții „Comori ale Ortodoxiei Românești – Mănăstirea Căldărușani”, în două volume. Autorul este Pr. Florin Șerbănescu, consilier patriarhal. Evenimentul a fost moderat de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a afirmat că primul volum valorifică informații despre perioada neo-isihastă începută odată cu venirea starețului…
Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, aniversează vineri 38 de ani de la hirotonia în Arhiereu. Ierarhul a obținut în anul 1967 licența în teologie la Facultatea de Teologie a Universității din Atena, în același an fiind hirotonit preot. Este absolvent şi al Facultăţii de Filosofie, secţia Arheologie. Între 1977-1978…
Agenda evenimentelor pentru 2020 și posibilitățile de consolidare a cooperării au fost discutate joi, la Bruxelles, în cadrul întâlnirii dintre CROCEU și reprezentanţi ai Partidului Popular European (PPE). Romain Srasser, conducătorul departamentului de dialog intercultural și religios al Grupului PPE din Parlamentul European, a prezentat lucrările actuale și proiectele viitoare ale PPE în domeniile…
„Chipul Satului Românesc” (CSR), vernisat joi în Stockholm, a fost apreciat de Episcopul Macarie drept „o expoziție care nu ne poate lăsa indiferenți pentru că mulți dintre noi acolo ne avem rădăcinile, de acolo am plecat, și purtăm în lăuntrul nostru această chemare și memorie a casei părintești sau strămoșești în care am învățat,…
Prima întâlnire a Comitetului pregătitor pentru cea de-a 18-a sesiune plenară a Comisiei mixte internaționale privind dialogul teologic dintre Federația Mondială Luterană și Biserica Ortodoxă a avut loc la Tirana – Albania, în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2019. Întâlnirea a fost găzduită de Biserica Ortodoxă din Albania, prin ospitalitatea Preafericitului Părinte Anastasie….