Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat duminică un aspect important pentru sănătatea sufletului nostru, şi anume că „nu trebuie să ne rugăm şi să lucrăm numai pentru noi înşine”, adică să nu fim egoişti în rugăciune şi faptă. În cuvântul rostit în 28 iulie la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, Peafericirea Sa a explicat că trebuie…
„Pentru medicii noștri, Sfântul Pantelimon este un exemplu de dăruire, cu întreaga lui ființă, în actul de vindecare a pacientului, a omului suferind”, a spus sâmbătă Arhiepiscopul Ciprian la hramul schitului Ciobănoaia din jud. Buzău. Biserica de lemn a așezământului monahal, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”, a fost ctitorită de către căpitanul…
Patriarhia Română își exprimă sincera compasiune și solidaritate față de durerea prin care trece familia tinerei Alexandra Măceșanu, victima unei răpiri care a indignat puternic societatea românească în aceste zile. În așteptarea rezultatului cert al anchetei autorităților care cercetează acest caz cutremurător, Patriarhia Română îndeamnă pe toți preoții și credincioșii să o pomenească în rugăciuni…
Patriarhia Ierusalimului a anunţat printr-un comunicat de presă faptul că Sfântul Sinod prezidat de Preafericitul Părinte Teofil a hotărât, în şedinţa din 25 iulie, reabilitarea monahului Irineu în treapta arhieriei şi acordarea titulaturii de fost Patriarh al Ierusalimului. Sinodul Patriarhiei Ierusalimului i-a delegat pe Arhiepiscopii Aristarh de Constantina şi Dimitrie de Lydda să aducă la…
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a sfinţit sâmbătă piatra de temelie pentru un nou locaş de cult în Schiau, localitate unde îşi doarme somnul de veci mama preotului şi scriitorului Gala Galaction. Vechea biserică din Schiau, comuna Valea Călugărească, s-a deterioriat iremediabil cu trecerea timpului şi nu a mai putut fi salvată, astfel că în localitatea…
Înaltpreasfinţitul Părinte Nichita a fost întronizat sâmbătă, în Catedrala Sfânta Sofia din Londra, ca Arhiepiscop de Thyateira și Marea Britanie. Înaltpreasfinţia Sa este cel de-al şaselea conducător al Eparhiei de Thyateira înfiinţată în 1922 de Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea. Ceremonia de întronizare a fost prezidată de Mitropolitul Emanuel de Franța, delegatul Patriarhul Ecumenic…
Sfântul Ioanichie cel nou de la Muscel, schimonahul care s-a nevoit 30 de ani într-o peşteră din Valea Chiliilor, a fost cinstit vineri la Mănăstirea Negru Vodă, aşezământ monahal unde se află sfintele sale moaşte. Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Ierarhul a vorbit…
Singurul lăcaș de cult din Europa realizat aproape integral din sare, situat în Salina din Târgu Ocna, și-a serbat vineri hramul – Sfânta Paraschevi din Roma. Aproximativ 100 de copii din Protopopiatul Onești au participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica situată la 240 metri adâncime. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor format…
Înaltpreasfinţitul Părinte Pavel de Drama a sfinţit în data de 25 iulie biserica de la Chilia Buna Vestire din Muntele Athos dedicată Sfântului Paisie Aghioritul. Este primul locaş de cult românesc din Sfântul Munte închinat Cuviosului Paisie, unul dintre părinții harismatici ai secolului trecut. Răspunsurile liturgice au fost oferite de arhid. Mihail Bucă…