Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) participă joi la sărbătoarea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos, ca delegat al Patriarhiei Române. În Sfântul Munte Athos se respectă calendarul iulian nerevizuit conform căruia sărbătoarea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromița este ținută în data de…
A fost lansat imnul celei de șasea ediții a întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 5 septembrie, la ora 18:00, în Piaţa „Mihai Viteazul”. Tineri ortodocși din toată lumea vor beneficia de workshop-uri, vor avea posibilitatea de a participa la evenimente culturale, dar şi de a vizita…
Creștinii cei adevărați sunt bucurie Domnului pentru că, deși cresc odată cu neghina, ei fiind grâul, adică prescura și viața cea adevărată, ei rezistă în această lume prin faptul că se revendică a fi ai lui Hristos și ai Bisericii”, le-a spus Mitropolitul Teofan marți celor 600 de tineri din tabăra Nemțișor. „Ne bucurăm și…
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif i-a vizitat săptămâna trecută pe cei 45 de copii români Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM) care au participat la Tabăra de tradiție și spiritualitate organizată la Mănăstirea Putna. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, a vorbit cu tinerii, apoi a participat la activităţile pe care aceştia le-au desfăşurat în…
Nu-i poţi pune în mână unui copil tratatele de teologie mistică ale Sfântului Grigorie Palama, până nu îi pui în mână 2-3 culori cu ajutorul cărora să coloreze chipul dumnezeiesc al Mântuitorului” a declarat părintele Liviu Pădurescu referitor la şcoala de vară organizată în luna iulie la parohia Dănceni. Cu sprijinul a nouă voluntari, părintele…
Arhiepiscopul Tomisului a prezentat în cadrul omiliei susținute cu ocazia hramului Mănăstirii constănţene Cobadin motivul pentru care Sfânta Mironosiță Maria Magdalena este considerată în tradiția Bisericii „întocmai cu Apostolii”. „Sfânta Maria Magdalena este socotită întocmai cu Apostolii pentru că ea a fost prima martoră a Învierii lui Hristos”. În continuarea predicii sale ierarhul a evidențiat…
Agenţia de pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române organizează un pelerinaj de patru zile pe „meleagurile bănățene”. Unul dintre principalele obiective este Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cea mai veche mănăstire ortodoxă din România cu viață monahală continuă. Mănăstirea este situată în comuna Zădăreni, județul Arad. Prima atestare documentară despre este din 1177. Istoricii locali atestă existenta unor…
Episcopul Macarie al Europei de Nord a explicat zilele trecute de ce este important să iubim Biserica, țara și tradițiile părinților. „Dragostea pentru Biserică, pentru țară, pentru tradițiile părinților noștri este cea care ne dă rădăcini puternice, cea care dă un fundament trainic familiilor românilor din diaspora”, a spus Preasfinţia Sa. Ierarhul a adresat acest…
Primul monument dedicat Sfântului Ioan de Kronstadt de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii va fi amplasat în Washington, în fața Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul. Statuia va fi sfințită în data de 8 septembrie de Înaltpreasfinţitul Părinte Ilarion, Mitropolit al New Yorkului și al Americii Răsăritene, Conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor (ROCOR), informează…