În data de 30 iunie sunt organizate diverse campanii online pentru a marca Ziua Mondială a Reţelelor de Socializare, platforme care înregistrează un număr tot mai crescut de utilizatori inclusiv în România. Deşi pentru omul contemporan fiecare zi poate fi considerată Ziua Social Media prin faptul că accesează platformele de socializare pentru a comunica cu…
În ajunul Rusaliilor, o tânără din cadrul comunităţii româneşti din Rochester a primit Taina Sfântului Botez. Slujba a fost oficiată în 15 iunie de Pr. Daniel Adrian Ene, parohul Bisericii cu hramul „Sf. Treime” din oraşul american, informează Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi. Convertirea la Ortodoxie a fost precedată de o perioadă de…
La Biserica Naşterii Domnului din Betleem a fost descoperit un baptisteriu vechi de 1500 ani, informează Agenţia de ştiri Wafa. Descoperirea a fost făcută în timpul lucrărilor de restaurare executate la baptisteriul existent în partea de sud a bisericii. Ziad al-Bandak, conducătorul echipei de restaurare a întregului ansamblu eclezial, a spus că descoperirea va oferi…
Instituţia medicală va funcţiona administrativ începând cu data de 1 iulie, urmând să primească primii pacienţi la începutul lunii august. Centrul îşi va desfăşura activitatea în cartierul Noua, strada Gladiolelor, nr. 4, urmare unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Sibiului, Primăria, Consiliul local și Direcția de Asistență Socială Brașov. În cadrul instituţiei medicale vor fi tratate…
Lucrările continuă pe şantierul Catedralei Naţionale, urmând ca în luna iulie să se încheie mai multe lucrări principale. Ing. Florin Vlad Popescu a oferit mai multe informaţii cu privire la stadiul lucrărilor care au loc în prezent pe şantier. „S-a finalizat deja turnarea la bolta peste Pantocrator, iar în momentul de faţă se lucrează intens…
Părintele Emanuel Nuţu din Viena a demarat un proiect unic în diaspora, şi anume construirea unei biserici, dar şi a unui bloc de locuinţe destinat românilor, chiar în apropierea lăcaşului de cult. Proiectul este implementat în proximitatea Parcului Prater şi susţinut financiar de Primăria din Viena. „Este o șansă dată nouă, românilor, de Primăria Vienei…
Episcopia Devei și Hunedoarei a organizat marți vernisajul expoziției de fotografie „Satul românesc – un paradis pierdut?” în cadrul celei de-a VI-a ediții a Zilelor Credinței și Culturii la Deva. După ce luni publicul numeros a asistat la spectacolul folcloric „Satule, Grădină Mândră”, marți, 25 iunie, iubitorii de artă au admirat o expoziție de fotografie…
Peste 700 de tineri participă la competiția sportivă organizată de Arhiepiscopie, prin Sectorul de Misiune, în perioada 19 iunie – 11 iulie 2019. Până acum s-au desfășurat primele două etape din cele patru ale campionatului, la nivel de Cerc Misionar și de Protopopiat. În competiție sunt înscrise 124 de echipe formate din tineri cu vârste…
Soprana Elena Moşuc a participat de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Oborul Vechi din Capitală. „A fost o minunată hrană sufletească”, a notat renumita soprană într-o postare pe contul oficial de Facebook, împreună cu mai multe imagini de la Liturghie. La finalul lunii martie 2019, Elena Moșuc a reușit…