În rostită în prima zi din 2019, Episcopul Gurie al Devei şi Hunedoarei a făcut referire la valoarea rugăciunii, prin care avem „posibilitatea de a rămâne aproape de Dumnezeu Care L-a trimis în lume pe Fiul Său pentru mântuirea noastră”. „Rugăciunea are cea mai mare putere din câte există și aceasta pentru că poate pune…
„Începutul Noului An este un prilej de bilanț și de cercetare a conștiinței, pentru a putea să aprofundăm, cu mai mare fidelitate, principiile învățăturii creștine, în viața noastră”, a spus marţi Mitropolitul Nifon. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în prima zi a anului în Catedrala Mitropolitană din Târgovişte. În cuvântul rostit, Părintele Mitropolit a vorbit…
Episcopul Sofronie al Oradiei a liturghisit în prima zi a anului 2019 la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Oradea şi i-a îndemnat pe credincioşi să-şi aşeze speranţele „înaintea lui Dumnezeu”. „Fie ca anul care începe astăzi să fie anul binecuvântării lui Dumnezeu! Să ne așezăm, și anul acesta, speranțele noastre înaintea lui Dumnezeu,…
În discursul său din prima zi a anului, rostit în Sala Tronului, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi-a exprimat nădejdea ca în anul 2019 iubirea să triumfe în faţa indiferenţei faţă de semeni. Cuvântul la început de an a fost rostit imediat după binecuvântarea „Vasilopitei”, un cozonac preparat conform tradiţiei greceşti, în prima zi a…
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a serbat prima zi din 2019 împreună cu tinerii de la Aşezământul Social-Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” din Galaţi. Întreita sărbătoare, Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil, a început la Biserică. Tinerii au participat la Liturghia Sf. Vasile în Capela…
Sute de bănățeni s-au rugat împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan în prima zi a anului 2019. Credincioșii din Banat au participat, în noaptea dintre ani, la Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, slujbă oficiată de Părintele Mitropolit Ioan în Catedrala din Timișoara. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţia Sa a rostit un cuvânt referitor la însemnătatea pe care Biserica…
„A rânduit Dumnezeu ca anul 2018 să fie foarte rodnic pentru şantierul Aşezământului nostru bisericesc”, anunța Episcopul Sofian Brașoveanul la finalul anului pe site-ul oficial al Centrului Bisericesc românesc din München (CBROM). Lucrările de construcţie la cel mai amplu proiect de infrastructură al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, începute la mijlocul lui…
Cel mai bun medicament în aceste stări, este rostirea numelui lui Iisus, a spus Episcopul Ignatie la slujba oficiată în prima zi a anului în Catedrala din Huși. „Pentru că rostirea acestui nume ne dă, fiecăruia dintre noi, lumină, pace, bucurie, aşa cum nimeni, niciodată, nu ne poate dărui. Oricât ne-am bucura atunci când rostim…
Conferința inaugurală a Asociației Teologice Ortodoxe Internaționale (IOTA), înfiinţată în februarie 2017, va avea loc în perioada 9-12 ianuarie 2019, la Iaşi. Tema generală a conferinţei este „Unitatea panortodoxă şi conciliaritatea”. Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe site-ul oficial al IOTA. Ce face IOTA Gândită ca un forum academic interdisciplinar unde să…