La Liturghia oficiată de hramul Bisericii Sf. Ioan Botezătorul din Botoșani luni, 7 ianuarie 2019, a asistat un ierarh american: Arhiepiscopul Alexandru de Toledo și Dallas. Sfânta Liturghie a fost oficiată de protoiereul Protopopiatului Botoșani, Pr. Lucian Leonte, împreună cu Pr. Paroh Petru Fercal și alți clerici din eparhie. Ierarhul american s-a arătat impresionat de…
Despre 2019, Pr. Constantin Necula a afirmat într-un interviu pentru Agerpres că este un an în care „nădăjduim să facem binele şi să primim binele”. „Acesta este lucrul cel mai important. Şi să nu fim neatenţi la nevoile celor din jur”, a subliniat părintele. Despre români, părintele Constantin Necula crede că sunt tot mai „sărăciţi…
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului s-au întâlnit sâmbătă cu beneficiarii Centrului de ocrotire a copiilor „Acasă” care aparţine fundaţiei Metropolis din cartierul bucureştean Giuleşti. Prin intermediul muzicii la flaut şi la pian, voluntarii au reuşit să le facă o bucurie celor peste 40 de beneficiari ai centrului. Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor de…
Arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi al întregii Elade a liturghisit de sărbătoarea Botezului Domnului în Catedrala Mitropolitană din insula Syros, apoi a oficiat Slujba Agheasmei Mari în portul Ermoupolis, informează Biserica Greciei. Alături de Preafericirea Sa au slujit Mitropolitul Dorotei de Syros și Episcopul vicar Simeon de Thespis. La slujbe a fost prezent Excelența sa…
Sute de credincioşii au participat la slujbele oficiate cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului la mănăstirea Hodoş Bodrog, cea mai veche mănăstire din ţară cu viaţa monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară a aşezământului monahal apare în anul 1177, într-o diplomă dată de regele Bela al III-lea. Însă, vechimea ei este cu mult mai mare, după cum…
În momentul în care Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a intrat în râul Iordan, a sfințit apele și, prin aceasta, întreaga creație”, a afirmat Arhiepiscopul Ciprian în ziua sărbătorii Botezului Domnului. Astfel, a spus Înaltpreasfinţia Sa, „cu prilejul acestui praznic împărătesc, în afara spațiului bisericii, la un izvor sau la o apă curgătoare, se…
Selecția noastră a celor mai bune fotografii din lumea ortodoxă din săptămâna 31 decembrie 2018 -6 ianuarie 2019. Sute de bucureșteni au întâmpinat noul an 2019 în rugăciune în Catedrala Patriarhală istorică, „în bucuria sfințirii timpului” împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Liturghia…
În a doua duminică din acest an a fost serbat praznicul Bobotezei sau Dumnezeiasca Arătare și s-a citit la Sfânta Liturghie un text din Evanghelia după Matei (3:13-17) care evocă Botezul Domnului. Despre această sărbătoare, Părintele Patriarh Daniel a spus că rememorează atât Botezul Domnului cât și al fiecărui creștin care s-a botezat în…
În Mântuitorul se împlinesc toate Scripturile, El unește cerul cu pământul și ne mântuiește, chemând-ne la Sine”, a spus duminică Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. Ierarhul a slujit în Biserica „Sfânta Treime” din Cahul în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 6 ianuarie 2019, conform calendarului iulian nerevizuit respectat în Mitropolia Basarabiei. Făcând referire la pericopa…