Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei a slujit marți la hramul Mănăstirii mehedințene Balta. Slujba a fost oficiată la altarul exterior al mănăstirii, în prezența a numeroși credincioși din zona Mehedințiului. În cadrul Sfintei Liturghii, PS Nicodim l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Casian Rotariu, informează Episcopia Severinului și Strehaiei. De asemenea, la finalul slujbei, Episcopul…
Biserica Zlătari din Capitală l-a serbat miercuri pe Sfântul Ciprian, unul dintre ocrotitorii lăcașului de cult. Mâna dreaptă a sfântului se află în biserica bucureșteană încă din anul 1790. Manifestările liturgice prilejuite de hram au debutat marți seară cu procesiunea scoaterii spre închinare a cinstitelor moaște, urmată de slujba Vecerniei cu Litia, conform Ziarului Lumina….
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Institutul Național de Recuperare, Medicină fizică și Balneoclimatologie au organizat, în perioada 24-28 septembrie, o Școală de excelență în domeniul recuperării medicale. Desfășurată la Mănăstirea Sihăstria Putnei din județul Suceava, aceasta a avut ca scop dezvoltarea profesională a tinerilor medici și integrarea spiritualității în procesul medical. „Putem folosi această școală…
Episcopii Ortodocși Canonici din Statele Unite ale Americii s-au întâlnit în perioada 28 septembrie – 1 octombrie în Atlanta în cadrul celei de-a 13-a Adunări Generale. La întâlnire au participat 29 de ierarhi, reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe din America. Mitropolia celor două Americi a fost reprezentată de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae. Adunarea Episcopilor a reiterat apelul…
Lucrările la biserica românilor ortodocși din Legnago, Italia, avansează cu rapiditate după ce, în luna iulie, Episcopul Siluan al Italiei, a sfințit fundația. Parohia a fost înființată în 2011, dar cei aproximativ 600 de români din localitate nu aveau propriul lăcaș de închinare. Începând din data de 1 august, s-a lucrat la pereții de structură,…
Simpozionul Național „Constantin Noica” a adunat zeci de cercetători la Mănăstirea Lainici, în perioada 27-29 septembrie. A 16-a ediție a avut ca temă de dezbatere „Povestiri despre om…”, cu referire la cunoscuta lucrare semnată de filosoful român. Simpozionul a fost organizat de Academia Română, prin Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru”, în parteneriat…
Sectorul teologic-educațional din cadrul Administrației Patriarhale organizează, între 7 și 11 octombrie, un simpozion internațional de teologie cu tema „Pastorația și îngrijirea bolnavilor – misiune și slujire a semenilor”. Întâlnirea va avea loc la Palatul Patriarhiei și reunește invitați din țară și străinătate care activează în diferite domenii, precum medical, social, teologic și științific. Programul…
Cu binecuvântarea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei, a slujit marți la hramul singurei mănăstiri ortodoxe din Elveția, sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului. Preasfinția Sa a participat și în ajun la slujba privegherii. În cuvintele adresate pelerinilor prezenți la eveniment, PS Atanasie a evocat minunea…
A fost sfințită prima biserică românească din Ungheni, construită în stil ștefanian, după planurile Mănăstirii Putna. Slujba de sfințire a fost săvârșită duminică de Mitropoliții Teofan al Moldovei și Bucovinei și Petru al Basarabiei, împreună cu Episcopul Antonie de Bălți. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a subliniat importanța lăcașurilor de cult în viața credincioșilor: „Atunci când se…