Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre rolul comunicatorului creștin cu prilejul unei ceremonii în care a acordat distincții pentru lucrătorii Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române. Aceste rol este cel „de a iniția și media legătura omului contemporan cu Hristos și Biserica Sa pentru ca ulterior aceasta să se desfășoare…
„Duhul Sfânt nu ia chip de om, dar dorește să facă din fiecare om un chip duhovnicesc, o icoană a lui Hristos”, a spus Părintele Patriarh Daniel duminică, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. „De aceea, El nu se impune din exterior, ci El se propune din interiorul omului, respectând libertatea omului, inspirându-l pentru gândul bun,…
„Biserica este lucrarea lui Dumnezeu. El este Cel Care, prin Fiul Său, a câștigat-o pentru noi”, a spus Episcopul Ioan Casian al Canadei duminica trecută, când Catedrala „Sf. Ioan Botezătorul” a românilor din Montreal și-a serbat anticipat hramul. „Dacă Sf. Ap. Pavel atrage atenția slujitorilor asupra rolului pe care aceștia îl au în păstrarea și…
„Biserica este locul întâlnirii concrete între rugăciunile noastre și puterea Duhului Sfânt, între Dumnezeu și noi, oamenii, în stare de rugăciune”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul duminică, de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. „Duhul Sfânt a coborât peste comunitatea Bisericii primare aflate în stare de rugăciune, la frângerea pâinii. Rugăciunea comună, publică, slujbele Bisericii, în…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei și Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud au resfințit sâmbătă biserica Parohiei „Buna Vestire” din Piatra Neamț, monument istoric ctitorit în urmă cu 234 de ani. Zidurile exterioare ale sfântului lăcaș au fost unse cu Sfântul și Marele Mir, iar, după înconjurarea bisericii, ierarhii au binecuvântat și pecetluit Sfânta…
Unul dintre cele 10 programe de master ale Facultății de Teologie Ortodoxă din București se intitulează „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”. „Programul de master se adresează tuturor celor interesați de relația dintre spiritualitatea creștină și medicină, de aprofundarea perspectivei cuprinzătoare a vindecării omului (suflet și trup), în mod special personalului auxiliar medical, medicilor, psihologilor, psihoterapeuților…
Președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova, Anatol Petrencu, a fost distins marți de Mitropolia Basarabiei cu Ordinul „Sfântul Voivod Ștefan cel Mare” gradul III. Ordinul a fost înmânat de Preotul Maxim Melinti, Consilier Cultural al Mitropoliei Basarabiei, la Ședința festivă dedicată Zilei profesionale a Istoricului. La eveniment au participat Adriana Cazacu, Secretar de Stat al…
Arhiepiscopia Râmnicului a hotărât ca parohiile să ofere tot sprijinul necesar persoanelor aflate în situații dificile din cauza căldurii. Întrucât meteorologii au emis mai multe avertizări de caniculă și disconfort termic ridicat, care afectează sever populația, parohiile vin în întâmpinarea oamenilor, punându-le la dispoziție spațiul ocrotitor al bisericilor, anunță eparhia într-un comunicat publicat pe site….
Părintele Florin Busuioc, Protopopul Sectorului 3 al Capitalei, a sfințit miercuri racla cu moaștele Sfântului Apostol Iuda Tadeu și ale Sf. Simon Zilotul, care au fost așezate la Biserica „Sf. Dumitru” – Poștă. Sfântul Apostol Iuda este unul dintre cei șase ocrotitori ai bisericii din Centrul Vechi al Bucureștiului. Cinstitele moaște au fost dăruite de…