Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în ziua de miercuri, 29 mai 2024, la Reşedinţa Patriarhală, pe Excelenţa Sa Domnul Dr. Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a urat bun venit domnului ambasador la Patriarhia Română și a apreciat bogata experiență diplomatică a Excelenței Sale. În continuare, Patriarhul României…
„Baza 90 își dorește foarte mult să construiască și o biserică”, a declarat marți comandorul Emil Tecuceanu, noul comandant al Bazei 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”, la sfințirea troiței din cadrul secțiunii militare a Aeroportului Internațional Otopeni. Troița a fost binecuvântată de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. În aceeași zi și-a început mandatul…
Adunarea generală a membrilor Federației Filantropia s-a întrunit luni la Mănăstirea Sihăstria Putnei din Suceava. Pentru că urmează modelul de filantropie al Mitropolitului Anastasie Crimca, atât federația, cât și președintele acesteia, au primit distincții din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Evenimentul a debutat cu o slujbă de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul,…
Profesorul Ionuț-Alexandru Tudorie a fost numit președinte interimar al Institutului „Sfântul Vladimir” din New York, Statele Unite ale Americii. Numirea a fost făcută după ce Consiliul de administrație al instituției a aprobat în data de 17 mai cererea de pensionare a Părintelui profesor Chad Hatfield, conform unui comunicat de presă emis luni de Institutul Teologic…
Consiliul Național al Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din România (ASCOR) s-a întrunit la Constanța în perioada 23-26 mai 2024. Filialele din țară au schițat programul activităților pentru anul 2025, când se împlinește un secol de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române și va fi proclamată canonizarea mai multor sfinți români. De asemenea, tinerii au mai decis ca…
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a premiat duminică 56 de elevi din județul Cluj care au obținut rezultate excepționale la olimpiadele de religie. Tinerii au participat la Olimpiada de Religie, Olimpiada interdisciplinară limba și literatura română și religie ,,Cultură și spiritualitate românească” și la Olimpiada Națională a Seminariilor și Liceelor Teologice Ortodoxe. În…
Copiii de la grădinița Parohiei Brâncuși au participat luni la hramul bisericii, sărbătoarea Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul. Ei au venit în port popular și au prezentat icoane cu ocrotitorul parohiei, lucrări pe care le-au realizat în cadrul unui atelier de creație. Slujba de hram a fost oficiată de preotul paroh Costel Burlacu, Vicar eparhial al…
La Palatul Patriarhiei au debutat vineri manifestările din cadrul Festivalului „Aici-Acolo”, organizat, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici și sub înaltul patronaj al Președinției României. Festivalul aduce împreună artiști români din țară și din diaspora, precum și reprezentanți ai mediului…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj la deschiderea evenimentelor prilejuite de Ziua Românilor de Pretutindeni, desfășurată vineri, 24 mai 2024, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei. „Influența binefăcătoare a Bisericii este primită, trăită și transmisă copiilor mai ales prin intermediul familiilor formate din credincioși atașați valorilor Ortodoxiei”, afirmă…