Arhiepiscopia Iașilor, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență – Iași, organizează, în decursul săptămânii, sesiuni de informare despre prevenirea incendiilor în biserică. Inițiativa a apărut în contextul în care a fost semnalat faptul că majoritatea bisericilor incluse în patrimoniul național au ușile de acces cu deschidere spre interior. Întrucât astfel de lăcașuri de cult…
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a semnat săptămâna trecută contractul de execuţie pentru demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Filarmonicii „Moldova”, conform unui comunicat publicat de Agerpres. Finanţarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a imobilelor în care funcţionează Filarmonica ieşeană va fi asigurată din fonduri europene, printr-un proiect pe care Consiliul Judeţean Iaşi îl realizează…
La început de Triod, Patriarhul Daniel a transmis, de la altarul Paraclisului istoric al Reședinței Patriarhale, îndemnul de a învăța de la fariseu fapta bună, iar de la vameș smerenia, pentru a ajunge să fim plăcuți lui Dumnezeu. Începe Triodul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat că ortodocșii au intrat într-o perioadă pregătitoare, dar foarte…
Patriarhul României a transmis un mesaj de condoleanțe în urma trecerii la cele veșnice a criticului literar Alex Ștefănescu, duminică, 25 februarie. Părintele Patriarh Daniel spune că acest „om onest, generos și credincios, domnul Alex Ștefănescu rămâne și post-mortem un model cultural și moral formator”. Mesajul integral: Un exemplu strălucit de bunătate, erudiție și fidelitate…
La parohia Barițiu din Brașov a fost deschis un centru socio-medical închinat Sfinților Martiri Brâncoveni și dedicat persoanelor fără posibilități materiale. Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a binecuvântat instituția duminica trecută. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a acordat Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” medicului Mircea Preda, pentru donația unui ecograf către așezământul, precum și Ordinul „Anastasia Șaguna”,…
Ministerul Culturii dorește să înscrie unele foste închisori comuniste în Patrimoniul Mondial UNESCO, anunță Raluca Turca, Ministrul Culturii, pe pagina sa de Facebook. Miercuri a fost discutată inițierea demersurilor. „Fostele închisori comuniste: Sighet, Pitești, Jilava, Râmnicu Sărat și Făgăraş, reprezentative pentru fenomenul opresiunii comuniste, sunt locuri simbol, păstrătoare ale memoriei victimelor regimului totalitar”, se arată…
Clinica „Veronica”, primul spital social din România, va fi inaugurat la Iași de Ziua Internațională a Mamei. Inițiativa îi aparține preotului Dan Damaschin și a fost lansată în data de 8 martie 2021. Unitatea, în care au fost investiți aproximativ 4 milioane euro, va oferi consultații, tratament gratuit și o masă caldă persoanelor cu situații…
Toți foștii și actualii membri ASCOR Brașov se reuni, în perioada 1-3 martie, pentru a celebra împlinirea a 30 de ani de la înființarea organizației. Pe parcursul celor trei zile, participanții vor rememora cele mai importante momente din istoria locală a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Brașov, vor împărtăși experiențe și se vor ruga…
La 100 de ani de la publicarea volumului „Istoria civilizației române moderne” a lui Eugen Lovinescu, Academia Română inițiază mai multe dezbateri pe marginea proiectului naţional-statal-cultural român în secolul 21. Academia Română va organiza în perioada mai-decembrie 2024 trei evenimente publice menite să inițieze dezbateri naţionale pe tema aleasă. Aceste evenimente vor include prelegeri, mese…