Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și o icoană făcătoare de minuni de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Capitală au fost duse sâmbătă în pelerinaj la o parohie din Cluj-Napoca. Delegația din București, condusă de preotul paroh Emil-Nedelea Cărămizaru, a dus racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și icoana…
Se împlinesc 304 ani de la nașterea Sfântului Iacob Putneanul, Mitropolit al Moldovei și ctitor al celui mai mare spital public din Nord-Estul țării. Sfântul Iacob Putneanul s-a născut pe 20 ianuarie 1719 la Rădăuți într-o familie care a dat mulți monahi Bisericii Ortodoxe. S-a călugărit la vârsta de 12 ani la Mănăstirea Putna și…
Începând din acest an, Corul Madrigal va derula un program permanent de cercetare în domeniul muzicoterapiei. Programul Național de Cercetare „Madrigal for Babies” este coordonat de muziciana și muzicoterapeuta Angelica Postu. Acesta va studia efectul muzicoterapiei asupra bebelușilor, gravidelor și părinților. Departamentul „Madrigal for Babies” a fost lansat oficial marți, în prezența Ministrului Culturii. Raluca…
„Aproapele rămâne orice om căruia putem să îi facem bine, fără să mai așteptăm prea mult”, a spus joi Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul în cadrul evenimentului organizat la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” din Capitală, cu ocazia Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a explicat textul din Evanghelia Sfântului Marcu referitor…
Preoții de caritate din București s-au întâlnit joi la Institutul Clinic Fundeni în cadrul primului Cerc pastoral din 2024. Persoanele prezente au dezbătut modurile în care bolnavilor și aparținătorilor acestora li se poate oferi cea mai bună îngrijire trupească și duhovnicească. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în Paraclisul „Sfinții Doctori Cosma și Damian”…
„Viața lor a fost definită de o luptă continuă, în care au fost învingători pe același plan, dar în mod diferit”, a spus Preotul Bogdan Tătaru-Cazaban la hramul bisericii „Sfinții Atanasie și Chiril” – Bucur Ciobanul, din Capitală. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de un sobor de preoți condus de Părintele Ionuț Bărbulescu,…
De sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oficiat o slujbă de pomenire pentru vrednicii de pomenire ierarhi Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, Antonie Plămădeală al Ardealului și Antim Anghelescu al Buzăului la Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Slujba a fost oficiată pentru a marca ziua de naștere a Episcopului Chesarie Păunescu al…
Episcopia de Bălți a fost premiată marți pentru promovarea culturii la nivelul raionului Fălești din Republica Moldova. Premiul a fost oferit de Direcția Generală Educație și Cultură – Fălești, la activitatea dedicată Zilei Naționale a Culturii. „În cadrul evenimentului au fost apreciați cei care țin aprinsă flacăra culturii în raion, profesioniști care păstrează neobosit tezaurul…
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a oficiat miercuri o slujbă de resfințire a altarului Bisericii „Sfântul Antonie cel Mare” din cartierul Hipodrom, județul Sibiu. Lăcașul de cult a fost sfințit pentru prima dată în ziua de 7 mai 1989 de Mitropolitul Antonie Plămădeală. În anul 2023 s-a refăcut Sfânta Masă, care a fost placată cu marmură….