Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a început demersurile de colectare și recuperare a întregii opere a cărturarului român pr. Gala Galaction. Anunțul a fost făcut luni în Amfiteatrul „I. G. Coman”, în cadrul Simpozionului „Valențe culturale și spirituale în opera părintelui Gala Galaction”. Prin acest demers, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București dorește să…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a oferit un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Dionisie Erhan parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Santander, Spania. Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat Sfânta Liturghie și le-a vorbit românilor din comunitate despre înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei citite, evidențiind importanța îndeplinirii Legii și bunătatea lui Dumnezeu. La moment…
Arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a săvârșit sâmbătă slujba de punere a pietrei de temelie pentru viitoarea biserică ce va aparține Colegiului Militar Național „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. Biserica a primit hramurile „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” și „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”. Alături de Arhimandritul Melchisedec au participat…
Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, s-a alăturat sâmbătă Campaniei de prevenire a risipei de alimente prin donarea mai multor produse de bază către Banca de Alimente. În cadrul campaniei s-au strâns peste 1000 de kilograme de alimente. Scopul acțiunii sociale este de a sensibiliza societatea, agenții economici și autoritățile publice în ceea ce privește…
Preasfinţitul Părinte Iustin i-a oferit duminică lectorului univ. Adrian Sîrbu, dirijorul și fondatorul Corului Academic „Byzantion”, Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt”, cea mai înaltă distincție culturală a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Ceremonia a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, oficiate de Episcopul Maramureșului și Sătmarului la Parohia Suciu de Jos. La începutul programului liturgic, ierarhul a…
Procesiunea cu moaștele Sfântului Apostol Andrei și ale Sfântului Ioan Damaschin a avut loc duminică la Galați în ciuda vremii nefavorabile. Procesiunea „Călători pe calea sfinților” s-a desfășurat pe un traseu modificat din cauza zăpezii și a vântului care sufla puternic. Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Ioan Damaschin a fost purtată în procesiune de…
EXCLUSIV la Bizanticons Art! Slujba și Paraclisul Sfintei Marii și Slăvitei Mucenițe Varvara, în limba română La Bizanticons Art începem mai devreme luna dăruirii și a veștilor bune! Intră pe bizanticons.ro și comandă Slujba și Paraclisul Sfintei Marii și Slăvitei Mucenițe Varvara, la un preț special. Click aici: Slujba și Paraclisul Sfintei Marii și Slăvitei…
La Muzeul Mitropolitan din Iași va avea loc lunea viitoare vernisajul Expoziției „Icoane ale Maicii Domnului”. PS Nichifor Botoșăneanul va fi prezent la vernisaj. Evenimentul din 4 decembrie va avea loc începând cu ora 17:00 în sala „Sinaxar”, a muzeului. „Invitații vernisajului vor fi Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, precum și pr….
Ședinţa de toamnă a Comisiei comune de lucru a Conferinţei Episcopilor Germani Catolici şi a Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Germania a avut loc joi și vineri în Nürnberg, la sediul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Comisia are doi preşedinţi: din partea catolică, pe Excelenţa Sa Gerhard Feige, Episcopul de Magdeburg,…