Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit luni, la slujba Canonului Mare, un cuvânt intitulat „Postul Mare este şcoală duhovnicească a înfrânării şi a pocăinţei”. „Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că postul este școală a eliberării de patimi egoiste și de creștere în virtuți, școală a libertății de a alege între Dăruitor și darurile Sale….
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a participat vineri, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la instalarea noului stareț al Mănăstirii Panaghia Dovra din Grecia, Episcopul Atenagora de Domenikon. Instalarea noului stareț a avut loc la un an de la trecerea la Domnul a părintelui Pantelimon Corfiotakis, rânduiala fiind oficiată după…
Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman își va serba în mod deosebit hramul și în acest an, când cinstitul cap al Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință, va fi adus de la mănăstirea athonită Xenofont. Cinstitul odor se va afla la mănăstirea românească în perioada 22-28 aprilie 2026, fiind adus de o delegație athonită condusă…
Părintele Justin Pârvu a fost comemorat printr-un Simpozion Național, desfășurat duminică, la împlinirea a 107 ani de la nașterea ctitorului Mănăstirii Paltin Petru Vodă. Activitățile comemorative au debutat sâmbătă seara prin oficierea slujbei Vecerniei Duminicii Fiului Risipitor de către Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. Duminică, Preasfinția Sa a săvârșit a condus soborul care…
Patriarhul Teoctist a fost pomenit sâmbătă la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, la 111 ani de la naștere. Slujba de pomenire a fost oficiată de Arhim. Iustin Taban, consilier juridic la Sectorul Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Arhimandritul a…
Ziua Limbii Elene este serbată anual în data de 9 februarie. În țara noastră, sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 204/2018. Data a fost aleasă în amintirea poetului naţional al grecilor, Dionysios Solomos, mutat la cele veșnice în 9 februarie 1857. Prima ediție a Zilei Limbii Elene în România a fost serbată în 2019….
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de felicitare duminică, pentru două aniversări importante din viața și slujirea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Duminică, ierarhul a împlinit 50 de ani de slujire arhierească, iar în 4 iunie 2026, Înaltpreasfinția Sa va aniversa 90 de ani de viață. „Cu ajutorul lui Dumnezeu,…
„Când un păcătos se întoarce spre Dumnezeu și face primii pași ai pocăinței, Dumnezeu, alergând, îi iese în întâmpinare. Mâinile lui Dumnezeu Tatăl, pe care El le întinde ca să-l îmbrățișeze pe omul care se pocăiește, sunt lucrările sfinte ale Bisericii lui Hristos, și anume primirea pocăinței omului păcătos și dăruirea iertării păcatelor”, a explicat…
Vineri a avut loc la Catedrala Patriarhală proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce. Evenimentul solemn a avut loc spre finalul Sfintei Liturghii oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Actul oficial de proclamare a canonizării sfintelor a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,…