Partenerii francezi ai Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” au venit în România la începutul acestei luni pentru a susține un training cu specialiștii asociației care lucrează cu copii cu autism și cu deficiențe neuromotorii. La sesiunea de formare oferită de Asociația „Enfance Handicaps Val d’Oise” din Franța au participat membrii Consiliului de…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj în deschiderea lucrărilor Colocviului Național de Teologie Dogmatică din cadrul Facultăților de Teologie din Patriarhia Română, ediţia a IX-a, cu tema: „Actualitatea teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993)”, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, 8-9 iunie 2023. În mesaj, Patriarhul României a subliniat că „Teologia Dogmatică Ortodoxă a…
Patriarhia Română a trimis miercuri dimineață un transport umanitar în Siria pentru a sprijini persoanele afectate de cutremurul din februarie. Ajutoarele au fost încărcate într-un avion al Forțelor Aeriene Române care a decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Beirut. Pachetele cu ajutoare conțin tensiometre, glucometre, lapte praf, conserve, saltele și alte materiale de primă…
Întrunirea Comisiei mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică are loc în perioada 1-8 iunie în Alexandria, Egipt. Evenimentul este găzduit de Patriarhia greacă ortodoxă a Alexandriei. Delegația Bisericii Ortodoxe Române prezentă la eveniment este formată din Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Pr. Conf….
„Taina Sfintei Treimi este taina care ne însoțește de la botez până la mormânt”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul luni, la hramul istoric al Mănăstirii Radu Vodă. „Am fost botezați în numele Preasfintei Treimi. Prima dată, ajutați de apropiați, de mama și de bunica noastră, ne-am făcut semnul crucii în numele Preasfintei Treimi.” „Tainele…
Credincioșii români din Göteborg, al doilea cel mai mare oraș al Suediei, s-au rugat luni Sfintei Treimi. Preasfințitul Părinte Macarie a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de taina Sfântului Botez pentru o femeie de origine chineză. „Eu am botezat-o pe Ioana, cea de a treia tânără chinezoaică pe care am botezat-o în ultimele luni, și mă…
Osemintele protopsaltului Anton Pann au fost reînhumate marți într-un mormânt nou la parohia bucureșteană „Sf. Stelian – Lucaci”. Cultura noastră îi datorează numeroase cărți de muzică bisericească tipărite în limba română. „A fost cântăreț la o mulțime de biserici din București, a cântat la o mulțime de mănăstiri din Țara Românească și Transilvania, a scris…
Colegii de facultate l-au vizitat miercuri pe Părintele Patriarh Daniel la Reședința Patriarhală. Absolvenții promoției 1970-1974 a Facultății de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu au vizitat Reședința Patriarhală însoțiți de soții. Programul zilei a început cu închinarea oaspeților la moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, aflate în Catedrala Patriarhală, și a continuat cu o…
Mănăstirea gălățeană „Sfânta Treime” din Buciumeni și-a serbat luni hramul. Peste 1.000 de tineri au participat la manifestările organizate în pădurea din apropierea așezământului monahal. Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie în altarul exterior amplasat în pădurea din apropierea mănăstirii. Răspunsurile liturgice au fost oferite de tineri, cântăreți bisericești și preoți…