Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează marți, 21 martie, conferința intitulată „Viață pentru copiii soarelui”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”. Aceasta este dedicată copiilor cu sindrom Down. Conferința va avea loc în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, începând cu ora 18:00. De asemenea, programul va…
Romfilatelia a introdus în circulație vineri o nouă emisiune de mărci poștale intitulată „Sfintele Paști 2023”. Au fost ilustrate icoane cu scene din Pătimirile și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Emisiunea cuprinde două timbre cu icoanele „Intrarea Domnului în Ierusalim” și „Răstignirea” și o coliță dantelată cu icoana Învierii Domnului. În compoziția grafică a coliței este…
Nouă persoane private de libertate care execută pedeapsa în regim deschis la Penitenciarul Aiud au participat joi, de sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite oficiată la Mănăstirea Râpa Robilor din Aiud. Arhimandritul Gavriil Vărvăruc, starețul așezământului monahal, le-a explicat simbolistica mănăstirii și a clădirilor edificate în…
Episcopul Lucian al Caransebeșului a donat sânge în cadrul campaniei organizate săptămâna trecută de ATOR Banatul de Munte. Alte o sută de persoane au urmat exemplul ierarhului. Activitatea s-a desfășurat pe parcursul a două zile, 9-10 martie, la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș și la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reșița. Periodic Părintele…
Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului va susţine joi o conferinţă în Aula Magna a Facultății de Medicină din Sibiu. Tema întâlnirii va fi „Iubirea, de la tinerețe până la bătrânețe”. Evenimentul este organizat de Organizaţia Tinerilor din Sibiu (OTS). „Prietenia este un început, iubirea este o continuare, prietenia în iubire este o stare,…
TVR Moldova a transmis săptămâna trecută un reportaj despre activitatea Asociației Filantropia Creștină, înființată de Părintele Sergiu Aga, Parohul Bisericii „Sf. Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei, Republica Moldova. „Sunt 10 ani de când asociația noastră oferă servicii sociale, educaționale comunității de aici, din Orhei. A fost un parcurs caritativ laolaltă cu cel al…
O copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axion Estin din Sfântul Munte Athos se află din Duminica Ortodoxiei la Catedrala Ortodoxă Română din Madrid. Icoana va rămâne la catedrală până în Duminica Sfintei Cruci, după care va fi dusă în mai multe parohii din cuprinsul eparhiei. Înaintea cinstitei icoane s-au făcut rugăciuni…
Arhiepiscopul Ciprian a slujit duminică în biserica Parohiei Ogrăzile din comuna buzoiană Merei. La predică, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a vorbit despre Sfântul Grigorie Palama, căruia i-a fost consacrată a doua duminică din Postul Paştelui, precum şi despre modul în care ne putem sfinţi viaţa. „Sfântul Grigorie Palama a clarificat odată pentru totdeauna o învățătură…
„Vedem că Iisus este Duhovnicul și Doctorul desăvârșit. Ca doctor de suflete, sau ca duhovnic, El mai întâi iartă păcatele și apoi vindecă și trupul de boală”, a explicat Patriarhul Daniel duminică, în predica despre Vindecarea slăbănogului din Capernaum. Gestul se face cu iubire și maximă delicatețe: Iisus „ridică, dar nu umilește, El vindecă, dar…