Preasfințitul Părinte Ieronim, ales în iulie Episcop al Daciei Felix, transmite prima pastorală în noua sa demnitate. Episcopul Daciei Felix le spune românilor din Serbia că Praznicul Nașterii Domnului este „o mărturie nemijlocită a faptului că Dumnezeu, în marea Sa iubire față de oameni, răspunde rugăciunii smerite a acestora”. Rugăciunea a fost întemeiată, încă din…
Elevi din Lipcani, Republica Moldova, și din două localități botoșănene s-au reunit vineri pentru a desfășura mai multe activități prin care au simțit bucuria Crăciunului în comuniune. Activitățile au fost coordonate de doi profesori de la școala din Rădăuți-Prut, județul Botoșani: Vasile Postolachi, doctor în Teologie și profesor de Religie, și profesorul de educație fizică…
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat referitor la programul slujbelor de pomenire a eroilor Revoluției din decembrie 1989. Slujbe vor fi oficiate în biserici, dar și la monumente sau locuri semnificative pentru evenimentele din 1989 în zilele de 20, 21 și 22 decembrie. Slujbe de pomenire a eroilor Revoluției din decembrie…
Centrul Bisericesc Român din München a primit Premiul „Arhitectură construită / Arhitectură publică” (ex aequo) al Anualei de Arhitectură București din acest an. Anunțul a fost făcut vineri pe Facebook de Episcopul vicar Sofian Brașoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. „Așezământul nostru Bisericesc a primit Premiul Anualei De Arhitectură București 2022, cea mai importantă…
Mănăstirea Putna a donat un brad de 12 metri înălțime pentru esplanada Catedralei Patriarhale din București. Bradul din Bucovina oferit de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a fost instalat între Catedrala Patriarhală ă și Clopotniță și împodobit în cursul zilei de joi. Întregul ansamblu de pe Dealul Patriarhiei este împodobit cu lumini în…
Parohia „Buna Vestire”, Sărata, din Piatra Neamț a donat societății de transport în comun din oraș peste 500 de volume din literatura română și universală. Scopul proiectului este de a oferi o alternativă la folosirea telefonului în transportul public. Proiectul „Citim de sărbători” este derulat în perioada sărbătorilor de iarnă de parohia nemțeană și SC…
Integrarea euro-atlantică nu intră în contradicție cu religiozitatea românilor. Aceasta este concluzia „Barometrului Vieții Religioase 2022”, studiu realizat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) și prezentat miercuri la Academia Română. „Nu există contradicție între a fi religios, indiferent de confesiune, sau a fi ortodox, și a face parte din Uniunea Europeană…
Mitropolitul Ioan le-a dăruit elevilor din Arhiepiscopia Timişoarei peste 30.000 de cărți de rugăciune. Volumele au fost donate în timpul Postului Naşterii Domnului şi distribuite prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Timiș și a profesorilor de Religie. „Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a dorit ca fiecare elev din eparhia pe care o arhipăstorește să beneficieze de o carte…
Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C. Brătianu” (ISPRI) și CCSLARICS (Centrul de Cercetări Sociologice LARICS), sub egida Secretariatului de Stat pentru Culte, au lansat, miercuri, 14 decembrie 2022, a treia ediție a Barometrului Vieții Religioase. Biserica Ortodoxă Română se află pe primul loc la capitolul încredere a populației în…