Pelerinajul anual la fortăreața din Kufstein din munții Tirolului, unde au pătimit Sfinții Mărturisitori Ardeleni, va avea loc sâmbătă, 22 octombrie. Acesta este cel de-al şaptelea pelerinaj efectuat la locul unde au pătimit Cuviosul Visarion, mireanul Nicolae Oprea, preoții Moise din Sibiel și Ioan din Galeș. Între participanţi se va număra Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul,…
Copiii de la Așezământul Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți au vernisat sâmbătă o expoziție cu picturile lor, o parte dintre ele premiate la un concurs din Italia. La eveniment a fost lansată și o carte de poezie scrisă de o tânără beneficiară a așezământului. Expoziția „Din suflet de copil” prezintă 148 de acuarele din…
Proiecția-dezbatere „Mănăstirile Moldovița și Sucevița – apoftegmele părinților pustiei din pictura murală” se va desfășura joi la Sala de consiliu a Academiei Române. Întâlnirea este prezentată de cercetătorul Constantin I. Ciobanu de la la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“. Evenimentul va începe la ora 11:00 și se adresează cercetătorilor din științele umaniste, profesorilor și…
La încheierea manifestărilor dedicate aniversării a trei decenii de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, mai mulți ierarhi de pe ambele maluri ale Prutului vor sluji joi la Chișinău. Manifestările au început în 14 septembrie, ziua în care în urmă cu 30 de ani Adunarea Eparhială constituită la Chişinău hotăra reactivarea eparhiei. Sfânta Liturghie va fi oficiată…
Mitropolitul Nicolae a slujit duminică în noua biserică românească din statul american Massachusetts pentru prima dată de la achiziţionarea acesteia, în urmă cu aproximativ o lună de zile. Lăcaşul de cult, ocrotit de Sfânta Parascheva, este situat la adresa 264-266 Lowell St. în orașul Andover. Noua proprietate cuprinde lăcaș de cult, sală de festivități, două…
O inițiativă a Băncii de Alimente Moldova, realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău și cu sprijinul Kaufland Moldova, va transforma peste o mie de elevi basarabeni în ambasadori ai campaniei de prevenire a risipei alimentare. Aceasta se va realiza prin cea de-a treia ediție a campaniei de informare și conștientizare „Mai puțină risipă, mai…
Eugen Simion a fost un mare intelectual român şi pentru Academia Română moartea sa este o pierdere ireparabilă, a declarat, marţi, pentru Agerpres, preşedintele înaltului for de cultură şi ştiinţă, Ioan-Aurel Pop. „A fost preşedintele Academiei în două mandate şi în acea perioadă a reformat, oarecum, instituţia, reuşind să restabilească demnitatea Academiei Române, obţinând pentru…
La pelerinajul de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou din acest an vor fi aduse la București moaștele unui mare isihast, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cinstitele moaște ale Sfântului Grigorie vor fi aduse din Grecia. Delegația va sosi în timpul procesiunii „Calea Sfinților”, luni, 24 octombrie. Astfel, la baza Dealului Patriarhiei se vor întâlni luni,…
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a sfințit Căminul Cultural din localitatea Dozești. Clădirea a primit numele lui Mircea Buciu, în trecut, prim solist al Operei Naționale. La evenimentul de duminica trecută au participat mai multe personalități, printre care Dan Buciu, fiul lui Mircea Buciu, și primarul localității. La finalul slujbei de sfințire, ierarhul a vorbit…