La hramul Mănăstirii „Sf. 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, sărbătorit luni, au fost pomeniți deținuții politici anticomuniști. Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite a fost oficiată de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat jertfa și curajul mărturisirii Sfinților 40 de Mucenici…
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a dăruit aproximativ 500 de icoane mamelor și celor care le îngrijesc din maternitățile sucevene. Activitatea a avut loc duminică, în contextul Zilei Internaționale a Femeii și a făcut parte din programul „Luna pentru viață”, desfășurat de eparhie. Distribuirea icoanelor a fost realizată de preoții de caritate, care le-au binecuvântat și…
Comunitatea „Tehnica Vieții” organizează la Mănăstirea Nicula din județul Cluj întâlnirea de primăvară dedicată specialiștilor din domeniile tehnice și IT, studenților și tuturor celor interesați de dialogul dintre știință și valorile credinței creștin-ortodoxe. Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul va avea ca temă „Meserie sau vocație? Repere pentru epoca digitală” și își propune să ofere…
„Sfântul Grigorie Palama a apărat ortodoxia credinței și a trăirii în adevărul mântuitor. Prin teologhisirea sa a aprofundat și consolidat spiritualitatea ortodoxă, biruind asupra raționalismului scolastic”, a spus Mitropolitul Laurențiu al Ardealului duminică, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Sibiu. „Atacurile dogmatice foarte periculoase ale călugărului Varlaam și ale adepților săi i-au oferit…
„Biserica vie este comuniunea de iubire milostivă”, a spus Patriarhul Daniel duminică. Cei patru anonimi care-l aduc pe paralitic la Iisus prin acoperișul casei reprezintă Biserica slujitoare și milostivă, a explicat Preafericirea Sa despre Evanghelia Vindecării slăbănogului din Capernaum. „Biserica se roagă nu numai pentru cei prezenți la rugăciunea ei, ci și pentru toți cei…
Mitropolitul Ioan al Banatului i-a pomenit sâmbătă, la Lugojel, județul Timiș, pe cei șapte suporteri greci decedați într-un accident în data de 27 ianuarie 2026. Înaltpreasfinția Sa a oficiat, un Parastas și a binecuvântat monumentul funerar ridicat în memoria lor la locul accidentului. La rugăciune au participat aproximativ 120 de suporteri ai echipei PAOK Salonic,…
Parohia Ortodoxă Română din Klagenfurt, Austria, a primit, la începutul săptămânii, vizita primarului Christian Schneider. „Întâlnirea a reprezentat o oportunitate excelentă de a discuta despre activitățile ce le desfășurăm și despre modul în care primăria poate sprijini comunitatea noastră, subliniind că realizarea acestui proiect este o carte de vizită pentru tot orașul”, a transmis pe…
Elevii Școlii profesionale nr. 1 din Cahul au învățat joi despre pericolul dependențelor și al viciilor care le pot afecta viața, în cadrul unui seminar informativ. Activitate dedicată reflecției asupra valorilor morale și spirituale necesare formării tinerilor s-a intitulat „Libertatea sau dependența? Libertatea omului în lumina lui Dumnezeu, între virtute și patimă”. Invitatul seminarului a…
În localitatea Coveş din judeţul Sibiu s‑a deschis miercuri, 4 martie, Centrul de tineret din cadrul proiectului Centrul Național de Activități cu Tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” al Patriarhiei Române. Aici, 50 de copii vor participa la activităţile din cadrul proiectului iniţiat la nivel naţional. La deschiderea Centrului de tineret din Coveş au participat pr. Florin…