Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a slujit luni la hramul Mănăstirii Sinaia. Evenimentul a inclus aniversarea a 327 de ani de la sfințirea așezământului monahal și reinaugurarea parcului mănăstirii. Biserica veche a Mănăstirii Sinaia poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”. După Sfânta Liturghie, ierarhul a binecuvântat lucrările realizate în ultimii ani la Parcul Mănăstirii Sinaia. La…
Pentru conștientizarea violențelor asupra creștinilor, mai multe clădiri reprezentative din Capitală, și nu numai, au fost iluminate în roșu marți seară, de sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni. Data de 16 august este, din 2020, „Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor”. Potrivit legii pentru declararea acestei zile se iluminează în…
Martiriul Sfântului Constantin Brâncoveanu reprezintă una dintre cele mai frumoase pagini de istorie din marea carte a românilor, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul luni, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală. „Am mai avut domnitori mari care și-au iubit țara. Așa au fost Sfântul Ștefan, Matei Basarab, Corvinii, Mihai Viteazul și alții, dar niciunul ca…
Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit luni, 15 august, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Volna din municipiul Călărași. Un grup restrâns al Corului „Mihail Vulpescu” a dat răspunsurile liturgice. În cadrul slujbei, ierarhul a rostit rugăciuni pentru ploaie liniștită. Alături de credincioși au participat la slujbă și reprezentanți ai autorităților locale. În…
Hramul Mănăstirii Nicula a adunat peste 20.000 de oameni care au participat la manifestările religioase. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a făcut din Mănăstirea Nicula un important loc de rugăciune și pelerinaj. Mii de oameni au participat la pelerinajul „la Nicula colo-n deal” Procesiunea a început duminică, la ora 12:00 de la Biserica…
16 august este Ziua națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor. Este o zi națională recentă, sărbătorită pentru a treia oară. Legea a fost promulgată de Președintele României în data de 16 iulie 2020. Scopul acestei zile este de a informa publicul, inclusiv tinerii, despre rolul creștinismului în istoria României…
Patriarhul Daniel, împreună cu Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Mihail al Australiei și Noii Zeelande, a resfințit luni Biserica Mănăstirii prahovene Ghighiu, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în perioada 2017-2020. Biserica are hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Adormirea Maicii Domnului”. În această perioadă, la Ghighiu au fost restaurate biserica mare și turnul clopotniță și…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit luni la Catedrala Patriarhală și a amintit în predica sa de impresionanta procesiune care are loc anual la mormântul Maicii Domnului din apropiere de Ierusalim. „După calendarul neîndreptat, în ziua de 28 august, una dintre cele mai mari procesiuni ale cetății Ierusalimului este făcută de la Metocul Ghetsimani, aflat…
Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Mihail al Australiei și Noii Zeelande au liturghisit duminică la Mănăstirea prahoveană Ghighiu cu prilejul hramului, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. După citirea textului evanghelic, Episcopul Australiei s-a adresat celor prezenți vorbind despre viața Maicii Domnului și modul în care a participat și participă ea la mântuirea lumii. Preasfinția Sa…