Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la parohia românească din Las Palmas de Gran Canaria. Românii au cinstit-o pe Sf. Cuv. Maria Egipteanca, ocrotitoarea parohiei. Ierarhului i s-au alăturat în slujire Protos. Daniel Tătăran, parohul comunității, și Arhid. Casian Nemet. La…
Credincioșii parohiei Înălțarea Sfintei Cruci din Roma au participat duminică la un pelerinaj prin Cetatea Romei, pe urmele Sfântului Apostol Pavel. Orașul este plin de urme ale sfinților din primelor veacuri: catacombe, mănăstiri și catedrale. Pelerinii români au vizitat Mănăstirea Tre Fontane, loc al martiriului Sfântului Apostol Pavel, ce păstrează, între odoarele de mare preț,…
Parohia Șendreni din comuna Victoria, județul Iași, o comunitate modestă, de numai 60 de familii, a reușit să construiască o casă în stil tradițional românesc pentru activități social-filantropice, educaționale și duhovnicești dedicate tinerilor. Oamenii au pus mână de la mână atât bani, cât și priceperea fiecăruia în lucrări de construcție. Au făcut-o cu un scop:…
Arhiepiscopia Alba Iuliei dedică o serie de manifestări culturale Centenarului Patriarhiei Române. Aceasta se va desfășura de joi până în Duminica Floriilor și are drept scop consolidarea legăturilor dintre spiritualitatea și cultura românească. Proiectul cuprinde teme esențiale ale tradiției ortodoxe românești, care vor îmbina muzica, filmul, turismul cultural și spiritualitatea. Primul eveniment al seriei este…
Expoziția de etnografie „Tradiții, sărbători pascale” va fi deschisă în perioada 7 – 11 aprilie, între orele 9:00 și 13:00, la Complexul Muzeal Arad. Evenimentul va include ateliere în care copiii vor învăța de la gospodarii locali tradiții legate de pregătirea pâinii. Potrivit Agerpres, expoziția oferă o selecție de piese din colecția de etnografie a…
O cruce de 7 tone a fost montată marți pe turla mare a Catedralei Naționale, la aproximativ 130 de metri înălțime. „Momentul de top din punct de vedere ingineresc a fost sublimat de slujba de sfințire oficiată de PS Varlaam Ploieșteanul”, a spus Pr. Nicolae Crîngaşu, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul Monumente şi construcţii bisericesti…
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oferit distincția „Vrednicia andreiană” Inspectoratului de Jandarmi Galați la 130 de ani de la înființare. Distincția a fost acordată duminică, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, ca semn al preţuirii şi binecuvântării pentru cei 130 de ani de slujire continuă a unităţii, identităţii, spiritualităţii, demnităţii, ordinii şi siguranţei publice,…
Peste 140 de persoane au donat joia trecută sânge în cadrul unei campanii organizate de Protopopiatul Râmnicu Sărat. Activitatea a avut loc în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Râmnicu Sărat și a reunit voluntari, clerici și mireni. „Rămânând statornici în ascultarea față de îndemnurile Bisericii, credincioșii râmniceni s-au distins întotdeauna prin grija față de…
„Dumnezeu nu oferă favoruri celor ambițioși și trufași, ci dăruiește har celor smeriți și ostenitori, pentru că sunt slujitori ai voii Lui”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica rostită duminică în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a evidențiat învățăturile care reies din pericopa evanghelică citită la Sfânta…