Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, a anunţat Cancelaria Sfântului Sinod. Va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni. Reprezentanţii eparhiilor vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat în Pastorala transmisă de Sărbătoarea Sfintelor Paști 2021 că numai Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică. „În acest sens, viaţa creştinilor care iubesc pe Hristos este Cruce sau răstignire a păcatului, prin rugăciune, pocăință şi post, dar şi pregustare a bucuriei Învierii,…
Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a participat duminică la liturghia de Florii oficiată de Patriarhul Ierusalimului. Restricțiile de participare la slujbe au fost ridicate după diminuarea numărului de îmbolnăviri de Covid-19. Duminică dimineață, patriarhul a coborât la Biserica Sfântului Mormânt (a Învierii), unde a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de procesiune…
Mitropolia Basarabiei transmite o scrisoare deschisă către premierul Republicii Moldova în care susține că trebuie permisă oficierea slujbelor în biserici în perioada pascală. Ultima decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prin care s-a decis interzicerea oficierii sfintelor slujbe în incinta locașurilor de cult în perioada 25.04.2021 – 11.05.2021, a creat nedumerire în…
Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale şi-a sărbătorit vineri, 23 aprilie 2021, ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite a fost săvârşită cu acest prilej de părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal. La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a…
La Parohia Gurahonț din Protopopiatul Sebiș, Arhiepiscopia Aradului, s-a desfășurat miercuri, 21 aprilie 2021, concursul de bătut toaca intitulat „Cântecul care te cheamă la rugăciune”, aflat la a 12-a ediție. Au participat 30 de elevi din parohie și de la Liceul „Ioan Buteanu” Gurahonț, ne-a transmis învățătoarea Andra Daiana Moț. În deschidere, protosinghelul Iustin Popovici,…
Miercuri, 21 aprilie 2021, Arhiepiscopia Târgoviștei, prin Sectorul social-filantropic, a oferit daruri celor 65 de beneficiari ai Centrului de zi pentru persoane cu dizabilități din cadrul Direcției de Asistență Socială din municipiul Târgoviște. Această acțiune, ce va fi urmată și de altele, deschide seria de activități social-filantropice care se vor desfășura în apropierea sărbătorii Învierii…
Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei a organizat sâmbătă, 17 aprilie, cu ocazia Zilei internaționale a monumentelor și siturilor, sărbătorită în 18 aprilie, pelerinajul „Vetre de spiritualitate, cultură și tradiție românească de pe Valea Geoagiului”. Primul obiectiv vizitat a fost Biserica Episcopală de la Geoagiu de Sus, unul dintre centrele eclesiale și culturale ale…
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul social-filantropic, şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu au desfăşurat sâmbătă, 17 aprilie, o nouă activitate sociomedicală din cadrul programului naţional „Sănătate pentru sate” al Patriarhiei Române. Mai multe cadre medicale au oferit consultaţii în cadrul unei caravane pentru un grup-ţintă de 50 de persoane defavorizate şi vârstnice din localitatea Coveş, judeţul Sibiu,…