Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a donat miercuri Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului „Sf. Doctor Luca al Crimeii” din Onești, județul Bacău, un Pulsoximetru Nellcor Betside. Aparat măsoară saturația periferică (SpO2) și ritmul cardiac, cu afişare grafică numerică și pletismografică. Donaţia a fost făcută în contextul Zilei Internaţionale a Sănătăţii, celebrată…
Spitalul de Psihiatrie Gătaia a primit două tone de alimente din partea Arhiepiscopiei Timişoarei. Acţiunea filantropică a avut loc marţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan. „De la începutul pandemiei, Arhiepiscopia Timișoarei a oferit spitalului, în mod constant, alimente necesare pentru asigurarea unui regim alimentar echilibrat, corespunzător afecțiunilor pacienților, știut fiind faptul că, într-o unitate medicală,…
O mie cincizeci şi patru de copii din Arhiepiscopia Râmnicului au făcut parte din proiectul „Alege Școala – o șansă pentru viitor!, desfăşurat în perioada 2018 – 2021. Rezultatele proiectului au fost făcute publice în cadrul unei conferinţe organizate miercuri la sediul arhiepiscopiei. Au participat reprezentanţi ai Patriarhiei Române şi oficialităţi locale. „Prin implicarea a…
În urma anunțului făcut de premierul Florin Cîțu, care a propus joi în ședința CNSU permiterea circulației pe timpul nopții până la ora 5:00 pentru noaptea de Paști, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române spune că acesta era un lucru predictibil care se înscrie în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între culte și…
Duminică, 4 aprilie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Voloviţa, Soroca, păstorită de părintele consilier eparhial Florentin Constantin Doboşeriu. În cuvântul de învățătură, ierarhul s-a referit la textul Evangheliei zilei, explicând ce înseamnă „Cel ce vrea să vină…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit miercuri un set de recomandări pentru noii duhovnici din Arhiepiscopia Bucureştilor. „Trebuie înţelepciune din Scripturi şi din experienţa sfinţilor, rugăciune şi răbdare cu speranţă, deoarece unii dintre credincioşi doresc să se schimbe, dar nu pot imediat”. „Sfântul Ioan Scărarul spune că unii penitenţi se lasă mai uşor eliberaţi de…
În data de 4 aprilie 2021, în Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Sfintei Cetăți a Ierusalimului și al întregii Palestine, a prezidat Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mormânt. În această zi, din eclesiarhia bisericii este scoasă spre închinarea tuturor o cruce cu o părticică din…
Luni, 5 aprilie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Departamentul misiune pentru tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu protopopiatele eparhiei și cu Muzeul mitropolitan, au organizat cea de-a III-a ediție, la nivelul arhiepiscopiei, a concursului de cunoaștere a Noului Testament „Scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru…
Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Oradea a avut hram în Duminica a 3-a din Post, a Sfintei Cruci. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a rostit un cuvânt de învăţătură. Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Oradea a fost înfiinţată în urmă cu 29 de ani în Duminica Sfintei Cruci. În cadrul…