ORTHODOXIA REAL TIME NEWS FEED:
Select Language
MENU
PERSONAL NEWS ALARM ΕΓΓΡΑΦΗ
05.04.2021 | 17:41
„În ce constă crucea mea?” – explică părintele arhimandrit Pimen Costea

  În cadrul liturghiei oficiate de Arhiepiscopul Ioachim duminică la Catedrala din Roman, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a rostit o predică despre asumarea Crucii. „M-am întrebat deseori: în ce constă crucea mea? Pare un cuvânt idealist. Crucea are multe denumiri. Oare la care se referă Hristos Domnul când spune: Să îmi iau Crucea…

05.04.2021 | 17:38
„Înălțarea” Sfintei Cruci la noua biserică românească din Torino (VIDEO)

Parohia românească „Sfântul Emilian” din Orbassano-Torino își construiește biserică nouă. Sâmbătă s-a ajuns la momentul montării turlei și a crucii de pe biserică. „În mijlocul Postului Mare, la înaintea-prăznuirii scoaterii Sfintei Cruci, celei de viață Făcătoare a Domnului în mijlocul bisericii, astăzi din mila Domnului am înălțat Sfânta Cruce, cu turla, pe Biserica din Orbassano,…

05.04.2021 | 17:34
Mănăstirea Pătrăuţi a fost redeschisă după 200 ani

Mănăstirea Pătrăuţi a fost redeschisă după mai bine de două secole. În Duminica Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a prezentat-o pe noua stareţă a aşezământului monahal şi a oficiat Sfânta Liturghie. Ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în 1487, Mănăstirea Pătrăuți a fost desființată de Imperiul Austriac la începutul secolului al XIX-lea. Hotărârea…

05.04.2021 | 17:31
Expoziţie dedicată Mănăstirii Voroneţ, la Biblioteca Academiei Române

Sala „Th. Pallady“ a Bibliotecii Academiei Române va găzdui expoziţia „Mănăstirea Voroneț, 533 de ani de la înființare, 30 de ani de la redeschidere“. Vernisajul va avea loc marţi, 6 aprilie 2021, începând cu ora 11:00. Potrivit organizatorilor, „expoziția (…) constituie o sinteză retrospectivă a celor peste 500 de ani de istorie și cultură pe…

05.04.2021 | 16:00
SFÂNTA CRUCE

Sfânta Cruce deține un loc unic, atât în credința creștină, cât și în slujirea Bisericii Ortodoxe. Este simbolul iubirii și al sacrificiului, precum și al prefigurării Învierii. A influențat arta creștină, arhitectura, pictura, poezia și muzica, mai mult decât orice altceva. Încă din perioadele timpurii, bisericile maiestuoase au fost construite în formă de cruce, cu…

04.04.2021 | 23:31
Părintele Patriarh s-a bucurat de vizita ASCOR. Recomandă tot mai multă comunicare și comuniune între filiale

Duminică, după ce s-au rugat în Catedrala Patriarhală împreună cu PS Ieronim Sinaitul, reprezentanții tuturor filalelor ASCOR au fost primiți de Preafericitul Părinte Daniel la Reședința Patriarhală. Informat despre agenda fixată de ASCOR-iști la întrunirea de sâmbătă, Patriarhul a apreciat dorința lor de a duce la bun sfârșit anul acesta acțiunile anulate în 2020 din…

04.04.2021 | 19:44
Comemorarea victimelor de la Fântâna Albă la 80 de ani de la masacru

Joi, 1 aprilie 2021, la Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” de la Mănăstirea ­Putna, a avut loc o manifestare comemorativă la 80 de ani de la masacrul săvârșit la Fântâna Albă. Activitatea reprezintă un omagiu adus românilor care au fost uciși pe 1 aprilie 1941 în timp ce încercau să treacă din partea…

04.04.2021 | 18:24
„Sfânta Cruce este semnul împărătesc al biruinţei lui Hristos Cel răstignit şi înviat”

În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, a Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală, în care a evidenţiat că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii (Marcu 8, 34-38; 9, 1) ne arată că, lepădându-ne…

04.04.2021 | 16:33
Mitropolitul Teofan: Oamenii cu viață de cruce sunt cei mai liberi de pe pământ

„Omul cu adevărat liber este omul Crucii”, a subliniat Mitropolitul Teofan duminică la Mănăstirea Știubieni din Botoșani. „Acei oameni, acei creștini, care se leapădă de ei înșiși, adică de voința lor, de mândriile lor, toți aceștia sunt cei care au o viață de Cruce, poartă crucea, urmează pe Domnul Hristos, și, prin aceasta, devin oamenii…

Τα σημαντικότερα νέα