O nouă acțiune de donare de sânge a fost organizată marți cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, de Protoieria Buzău II, în colaborare cu Sectorul Social-filantropic și misionar al Eparhiei și Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău. La eveniment au participat 30 de credincioși din parohii buzoiene, inclusiv Gârlași, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,…
Patenta de desființare a iobăgiei în Transilvania, dată de către Împăratul Iosif al II-lea al Imperiului Habsburgic, a fost expusă miercuri la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Actul a fost emis în data de 22 august 1785, la câteva luni de la suprimarea răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Patenta se aplica iobagilor…
Noul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, ales miercuri de Sfântul Sinod, va prelua titulatura „de Bogdania” care se referă, de fapt, la regiunea Moldovei. Patriarhul Daniel a explicat că mai multe secole la rând Moldova a fost cunoscută sub numele de Bogdania, iar titlul acesta istoric apare și în arhivele Patriarhiei Ecumenice. Moldova a fost…
Noile norme UE care reglementează utilizarea Inteligenței Artificiale au intrat în vigoare duminică, 2 februarie, informează News.ro. În efortul de a limita utilizarea noilor tehnologii în scopuri de inginerie socială sau control al populații, noul regulament prevede opt interdicții: Manipularea comportamentelor prin tehnici subliminale (care nu pot fi percepute în mod conștient); Exploatarea vulnerabilităților fizice…
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au oferit un nou sprijin în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”. Peste 30 de familii vulnerabile din județul Prahova au primit marți pachete cu alimente. Familiile din parohiile Palanca și Drăgănești, din județul Prahova, au primit mai multe pachete cu alimente prin campania desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale….
Aproximativ 100 de bibliotecari din România și Republica Moldova au editat 2.032 de pagini de pe Wikipedia, adăugând peste 3.000 de referințe. Activitatea a avut loc între 15 ianuarie și 5 februarie, fiind organizată de Wikipedia Library și Wikimedians of Romania and Moldova, cu scopul de a contribui semnificativ la îmbunătățirea și îmbogățirea informațiilor din…
„Preafericirea Voastră, Înaltpreasfințiile Voastre și Preasfințiile Voastre, mă rog ca Dumnezeu să mă întărească și să mă lumineze în această nouă slujire, pe care o voi împlini cu smerenie și dragoste față de Biserica Sa și față de toți cei care mi-au fost încredințați”, a spus miercuri seară Arhimandritul Nectarie Clinci, după alegerea sa în…
Arhimandritul Nectarie Clinci, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, a fost ales miercuri seară de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în calitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Noul ierarh va purta titulatura Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Epicop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. Odată cu alegerea noului Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropolia Basarabiei va avea…
Organismele centrale bisericești s-au reunit miercuri la Palatul Patriarhiei pentru a analiza activitatea Bisericii Ortodoxe Române din anul 2024. Patriarhul Daniel a prezidat ședințele anuale ale Consiliului Național Bisericesc, respectiv Adunării Naționale Bisericești. „Avem în memorie bucuria sărbătorii de ieri, a Centenarului Patriarhiei Române, la care se adaugă bucuria sărbătorii de astăzi cu prezentarea activităților…