Peste 100 preoți, profesori, asistenți sociali, psihologi și pedagogi sociali din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei participă la cursuri de formare pentru prevenirea și combaterea fenomenului de trafic de ființe umane în județele Alba și Mureș. „Ca urmare a acestor cursuri, vor avea loc o serie de acțiuni de informare și prevenire în parohiile Eparhiei de…
Voluntarii Catedralei Mântuirii Neamului au oferit sprijin material, sâmbătă, 20 februarie 2021, pentru 36 de familii prahovene din Livadea, Podu Ursului, Bertea, Ștefești și Scurtești. Localnicii, beneficiari ai campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, au primit de la voluntari alimente, articole vestimentare și produse de igienă. Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor, a atras atenţia asupra condiţiilor…
Consiliul Național Bisericesc (CNB) a avizat marți Raportul General de Activitate al Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2020, intitulat: „În luptă cu pandemia, Biserica a intensificat rugăciunea, filantropia și protejarea sănătății oamenilor”. Biserica a cheltuit 38 de milioane de euro pentru a oferi sprijin în anul pandemiei: o creștere cu 17,6% (5,7 milioane euro) față…
„Cerem Parlamentului României să aprobe proiectul de lege care prevede obligativitatea obținerii acordului părinților pentru desfășurarea în școli a orelor de educație pentru viață, inclusiv de educație sanitară”, precizează o petiție semnată deja de peste 25.000 de persoane. ”Acordul părinților este esențial „Pentru că ne pasă de viitorul copiilor noștri, nu vrem ca ei să…
Luni, 22 februarie, s-au împlinit 120 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina. Pentru a marca acest moment, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire în biserica mănăstirii bucureştene Radu Vodă, unde cel de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este înmormântat….
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a găzduit sâmbătă, 20 februarie 2021, lucrările Consiliului şi Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei. În cadrul celor două şedinţe de lucru au fost prezentate rapoartele de activitate ale sectoarelor eparhiale pentru anul precedent. Ședințele au fost conduse de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Raportul Sectorului…
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit în prima duminică din perioada Triodului la Mănăstirea Dobrovăț din județul Iași, înconjurat de un sobor de slujitori. Obștea mănăstirii ieșene Dobrovăț, dar și credincioșii care au venit duminică să se închine în această ultimă ctitorie a binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și…
De obicei în luna februarie, are loc la Patriarhie o serie anuală de întruniri care vizează analiza activității Bisericii din anul încheiat și stabilirea obiectivelor pentru anul în curs. Se întrunesc pe rând: Consiliul Național Bisericesc (CNB), Adunarea Națională Bisericească (ANB) și Sfântul Sinod, toate prezidate, conform statutului, de Patriarhul României. Că Sfântul Sinod este…
Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia – filiala Târgu- Mureș a desfăşurat, miercuri, 17 februarie, o acțiune de ajutorare a nou-născuților și a persoanelor nevoiașe din municipiu, informează Biroul de presă al eparhiei. Asociația în colaborare cu „Grupul de mămici” din oraş și preoții de caritate din spitalele târgumureșene au distribuit produse necesare pentru nou-născuţii care…