Biserica din incinta Palatului Cotroceni şi-a sărbătorit ieri, 7 octombrie, al doilea hram, Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah. Ocrotitorii spirituali au fost cinstiţi în mod solemn prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de slujitori, sub protia părintelui arhimandrit Irineu Dogaru, eclesiarhul bisericii. Sfântul locaș adăpostește o raclă cu fragmente din moaștele celor…
În cadrul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și al Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Alba Iulia a organizat activitatea social-filantropică „Alături de familiile izolate din Munții Apuseni”. Studenţii au străbătut, la 3 octombrie, drumurile greu accesibile ale Trascăului pentru a-i vizita pe cei…
Cu prilejul Zilei mondiale a educației și a profesorilor, la Parohia „Sfântul Voievod Neagoe Basarab” din Târgoviște, luni, 5 octombrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, cu implicarea pr. Dragoș Bădescu și a pr. Dumitru Chivulescu, de la Parohia Viișoara, s-a desfășurat o activitate misionar-educațională, intitulată „Educație și credință,…
O nouă campanie de donare de sânge s-a desfăşurat marți, 6 octombrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în municipiul Galaţi, prin implicarea preoţilor şi credincioşilor din cadrul Protopopiatului Tecuci. La această acţiune de solidaritate umană şi filantropie creştină au participat 80 de voluntari care au dorit să vină în sprijinul…
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Balta Albă din Protoieria Sector 3 Capitală a organizat marți, 6 octombrie 2020, prin intermediul Agenţiei de pelerinaje BASILICA Travel, un pelerinaj în județele Giurgiu și Teleorman. Pelerinii au înălțat rugăciuni în următoarele locaşuri sfinte: mănăstirile Pantocrator și „Sfânta Treime” din Drăgănești Vlașca, Mănăstirea Adămești din comuna Nanov și Mănăstirea „Sfântul…
Învățământul teologic universitar timișorean a sărbătorit luni, 5 octombrie, Ziua educației, prin inaugurarea noului sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă, situat într-o locaţie centrală, din imediata vecinătate a Memorialului Revoluției, a Facultății de Arte și a Centrului de Cercetare al Universității de Vest din Timișoara. La festivitatea de inaugurare a noului sediu au participat Înaltpreasfințitul…
Părintele Cosmin Brînză, de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași, are în parohie cinci elevi buni la învățătură, pe care vrea să-i susțină cu burse lunare. Deocamdată, are fonduri doar pentru doi dintre ei. Programul de burse al parohiei este intitulat „Sf. Antim Ivireanul” și are ca…
Profesorii de Religie din județul Sibiu au participat marți de la distanță, prin intermediul platformei Zoom, la consfătuirea anuală cu Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu. Părintele Mitropolit i-a îndemnat pe profesori să pună accent pe educație religioasă și nu pe instrucție și să respecte măsurile impuse de autorități, cu deplină încredere că Dumnezeu ne păzește de boli…
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (CMN) au oferit luni de Ziua Educaţiei „Ajutor pentru elevi” din patru localităţi prahovene. În cea mai nouă campanie a lor, iniţiată în luna septembrie, ei au dăruit pentru 20 de elevi din Tătaru, Podgoria, Urlați și Pleașa ghiozdane cu rechizite, articole vestimentare, produse de igienă și alte daruri. Proiectul…